Acasă Editoriale Actualitate Fost premier ...

Fost premier britanic: ”Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie”

Războiul din Ucraina dă semne de întrebare teritoriului European cu privire la dominația acestuia ca printre puterile lumii în viitor. Fostul premier britanic, Tony Blair, consideră că în curând China va domina la masa celor puternici împreună cu Rusia din pricina economiei care atacă laolaltă SUA și Europa, în timp ce cele două de mai sus par să se îmbogățească pe zi ce trece.

 

„Lumea se află într-un punct de cotitură din istorie comparabil cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial sau cu colapsul Uniunii Sovietice, dar de această dată în mod clar Occidentul nu este în ascensiune.

Ajungem la finalul dominaţiei economice şi politice occidentale. Cea mai mare schimbare a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair într-o prelegere privind alianţa dintre SUA şi Europa, rostită la Londra.

Potrivit fostului şef al executivului britanic, războiul din Ucraina a clarificat că Occidentul nu poate miza pe faptul că Beijingul „se comportă într-o manieră pe care noi am considera-o raţională”.

Preşedintele chinez Xi Jinping a continuat să îl sprijine pe omologul său rus Vladimir Putin şi a denunţat ca „abuzive” sancţiunile decise de Occident contra Moscovei.

„Locul Chinei, ca superputere, este natural şi justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair, care a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997 – 2007.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei.

Moscova afirmă că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

ULTIMELE ARTICOLE