vineri, septembrie 22, 2023
Acasă Articole Noutăți Foarte puține stații GPL au autorizație

Foarte puține stații GPL au autorizație

Foarte puține stații GPL au autorizație. Doar una din cele 40 de stații de alimentare (benzinării și stații GPL) din Sectorul 6, controlate de Poliția Locală, are toate autorizațiile cerute de lege, dar nu respectă distanța față de imobile vecine, a anunțat Primăria Sectorului 6, informează hotnews.ro.

Declarația Primăriei Sector 6

„O singură benzinărie din Sectorul 6 are toate certificatele și autorizațiile de funcționare. De asemenea, există 3 stații GPL cărora le lipsesc chiar 8 (din 11) astfel de licențe de funcționare. Singura stație care are toate autorizațiile este OMV Petrom din Str. Virtuții 48. Dar și ea are o problemă: se află la doar 10 metri de un imobil”, este concluzia controlului făcut de Primăria Sector 6.

Declarația Primăriei sector 4

„Astfel, echipe formate din polițiști de la Serviciul Mediu, Inspecție Comercială și Disciplina în Construcții au mers timp de trei zile pe teren și au efectuat controale. Au identificat 40 de benzinării și stații GPL deschise și le-au solicitat administratorilor toate documentele și autorizațiile pe care sunt obligați să le dețină pentru a funcționa”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Sectorului 4.

Ce documente au fost verificate?

  • Autorizație ISU;
  • Autorizație ISCIR;
  • Autorizație de mediu;
  • Autorizație de construcție;
  • Autorizație de gospodărire a apelor;
  • Atestatul GANEx;
  • Raport privind protecția la explozii (INSEMEX);
  • Licența ANRE pentru GPL;
  • Certificat de atestare pentru vânzarea de produse energetice;
  • Buletine de verificare metrologică.

ULTIMELE ARTICOLE

România nu va recunoaște statutul de soți în cuplurile de același sex

România nu va recunoaște statutul de soți în cuplurile de același sex. România va acorda drept de ședere soților de același sex ai cetățenilor...

Declinul moral al societății și speranța în soluția divină

Declinul moral al societății și speranța în soluția divină. Într-o lume tot mai agitată și tulburată, este inevitabilă observarea declinului moral alarmant. Comportamentele destructive,...

Despre oboseala oculară

Despre oboseala oculară. Ochii sunt organe extrem de importante, reprezentând una dintre cele mai complexe și esențiale părți ale corpului uman, iar sănătatea ochilor...

Cum gestionăm impulsivitatea la copiii școlari

Cum gestionăm impulsivitatea la copiii școlari. Impulsivitatea este acea tendință minunată de a acționa înainte de a gândi, a se aventura fără să cunoască...