Acasă Editoriale Actualitate FLORIAN BODOG...

FLORIAN BODOG: ”Noi am încercat să băgăm sub preș efectele adverse ale vaccinurilor”

Senatorul Florian Bodog, medic, fost ministru al Sănătății în perioada în care a fost elaborat proiectul pentru legea vaccinării, a oferit explicații în ceea ce privește obligativitatea vaccinării pentru adulți și copii în cadrul emisiunii CONECTAT by Ani Crețu.

 

Acesta susține că ideea introducerii vaccinării obligatorii beneficiază de susținerea unor nume și instituții importante din medicină și că la elaborarea proiectului au fost luate în considerare inclusiv argumentele și părerile anti-vacciniștilor.

”Toate efectele adverse care au fost aduse în perioada de dezbatere publică au fost luate în discuție de echipa care a elaborat proiectul de lege.”

La elaborarea proiectului au participat, în calitate de autori sau consultanți, în afară de Senatorul Florian Bodog, care pe atunci era ministru al Sănătății, și medici de renume precum Alexandru Rafila, Adrian Streinu-Cercel, dar și reprezentații ai unor instituții de top: Inspectoratul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății.

Având experiența unui mandat la Ministerul Sănătății, dar și pe cea de medic, senatorul Florian Bodog a pus punctul pe i la A7TV și a explicat de ce nu au românii încredere în vaccin.

”Noi am încercat să băgăm sub preș efectele adverse ale vaccinurilor și asta a adus mari deservicii procesului de vaccinare, mari deservicii încrederii în sistemul de sănătate.

Absolut orice incident trebuie prezentată cu foarte mare deschidere și cu cea mai mare sinceritate, altfel nu obținem decât ostilizarea oamenilor și scade încrederea oamenilor în autoritate”

Sourcea7tv

ULTIMELE ARTICOLE

Care este muzica care ne ...

Care este muzica care ne ...

De ce avem palpitații?

De ce avem palpitații? Pa...

Orașul de interes actual ...

Orașul de interes actual ...

Ce să nu faci înainte de ...

Ce să nu faci înainte de ...