Cu 15 ani de zile în urmă, doamna doctor Camelia Smicala și-a făcut bagajele și a plecat spre Finlanda cu gândul unui trai mai bun, dar și cu gândul unei căsătorii fericite, plină de iubire.
Însă de cele mai multe ori viața bate filmul. Așa a fost și în cazul Cameliei. Finlandezul alături de care are doi copii, 13 și respectiv 14 ani, s-a dovedit a fi abuziv. Atât față de ea, cât și de copii. După ani întregi de lupte, conflicte și neînțelegeri, după reclamarea a 3 tentative de omor, în care Camelia Smicala Jalaskoski a apelat la autorități pentru înțelegere, s-a ajuns la decizia divorțului. De aici, lucrurile se complică și mai mult.
Din răzbunare, sau din alt motiv (nu putem ști cu exactitate), fostul soț a decis să o denunțe pe mamă că va răpi copiii și va pleca în România cu ei. Deși Camelia Smicala a obținut în instanță custodia copiilor și domiciliul lor era același cu al mamei, autoritățile finlandeze (protecția copilului), au SPART ușa, au intrat în casă și au luat pe sus cei doi copii care au dublă cetățenie: română și finlandeză.
5 ani de zile au trecut până astăzi. 5 ani în care Mihai și Maria, cei doi copii, au fost purtați de la centru de plasament la centru de plasament, în care li s-au încălcat drepturi serioase, în care au fugit din centre de câteva ori, din dor de mamă. Ultima oară au ”evadat” și au trimis un mesaj în online: ”vă rugăm, salvați-ne!! Vrem să avem o viață normală! Nu vrem să ne întoarcem în centru!”. Strigătul lor a fost auzit greu… Dar a ajuns și în platou la Alături de tine. Din păcate, în prezent, Maria se află la 300 și ceva de kilometri distanță de casă, ținută într-o instituție psihiatrică, iar Mihai se află într-o închisoare de copii. Fără dreptul de a fi contactați.
Ediția din data de 10 februarie este una care greu poate fi uitată. Camelia Smicala a fost prezentă prin intermediul Skype-ului, iar avocatul Anca Bălășoiu alături de psihoterapeutul Sandra Voicu au fost în platoul de la A7TV. Ministerul Afacerilor Externe a fost prezent printr-un email trimis, în care preciza ajutorul și asistența pe care le-a oferit Ambasadorul României din Finlanda, Răzvan Rotundu. Mii de români au stat cu sufletul la gură și au urmărit emisiunea ”Alături de tine”, întrebându-se de ce nu au auzit în acești 5 ani de poveste și unde se află presa și autoritățile românești. Întrebarea care a stat pe buzele tuturor este una simplă, dar complexă: ”Ce se poate face pentru acești doi copii?”.
Soluțiile au venit din mai multe părți: prin telefon, în cadrul emisiunii, ne-a contactat Valentina Florica Straus care a propus așa: ”să fie contactat un avocat român din Finlanda care cunoaște legile finlandeze și poate practica meseria pe teritoriul finlandez, avocat care să fie plătit din fonduri MAE”. Avocata Anca Bălășoiu a propus să se încerce să se lupte cu sistemul, nu contra sistemului, iar psihoterapeutul Sandra Voicu a accentuat că mereu trebuie să se ia în considerație dreptul suprem al copiilor. O altă soluție care a venit din partea tuturor este aceasta: presiune. Insistat. Români care să fie alături de români.
Aceste rânduri vi le scriu eu, Alina Ilioi Mureșan, în calitate de realizator TV la A7TV, de blogger, de scriitor, dar în primul rând de mamă. Nu îmi pot imagina ce poți simți ca mamă să îți fie smuls copilul din brațe. De 2 săptămâni încerc să procesez această informație, iar creierul meu refuză să o primească. Este ceva de neconceput. Ceva ce nu ar trebui ca o mamă să fie nevoită să își imagineze. Eu astăzi pot să mă duc să îmi strâng copilul în brațe și să îl țin protector la piept. Camelia are voie să transmită doar un scurt mesaj între orele 17 și 18, și nu direct copiilor, ci personalului.
De ce crimă este vinovată românca Camelia Smicala pentru un așa tratament? De ce fapte sunt acuzați acești doi copilași de sunt acum izolați de tot ce le este mai drag? Dar și mai important: ce facem noi, ca români, pentru români de ai noștri?
Pe 31 decembrie, realizatorii emisiunilor de top au pregătit ediții speciale emoționante și surprinzătoare.
Astfel, de la ora 19.00, Alina Ilioi spune ”Drum bun, 2020!...
Eduard Claudiu Moisă lucrează împreună cu familia pentru sufletele rătăcite în animismul cambodgian. Claudiu este un prieten al televiziunii A7TV, el fiind invitatul Narcisei...
În fiecare an, pe 26 ianuarie este sărbătorită Ziua Internațională a Soțului. Așadar un bun motiv pentru a vă sărbători partenerul de viață.
Sărbătoarea este...
Olanda, scena unor violențe ieșite din comun după ce zeci de oameni, revoltați de măsurile menite să limiteze răspândirea Covid-19, au incendiat un centru...
Site-ul A7TV utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră. Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării lor conform Politicii de Cookie și a Termenilor și Condițiilor
Site-ul A7TV utilizează fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența dumneavoastră. Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării lor conform Politicii de Cookie și a Termenilor și Condițiilor
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Politica de utilizare a modulelor Cookie
Politica cookies
Ce este un „cookie”?
Un „Internet Cookie” (termen cunoscut şi ca „browser cookie”, „HTTP cookie” sau pur şi simplu „cookie”) este un fişier de mici dimensiuni, format din litere şi cifre, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisă de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) şi este complet „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard driveul utilizatorului).
Scopul și utilizarea modulelor cookie
Site-ul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi instalează module cookie doar pentru a permite îmbunătățirea funcțiilor oferite, astfel încât experiența ocazionată de vizitarea site-ului să devină mai plăcută. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi nu utilizează module cookie pentru a culege, a prelucra, a difuza sau a înregistra date cu caracter personal.
„Cookie”-urile joacă un rol important în facilitarea accesului şi livrării multiplelor servicii de care utilizatorul se bucură pe Internet, cum ar fi:
• Personalizarea anumitor setări precum:
– limba în care este vizualizat un site;
– moneda în care se exprimă anumite preţuri sau tarife;
– păstrarea opţiunilor pentru diverse produse (măsuri, alte detalii etc.) în coşul de cumpărături (şi memorarea acestor opţiuni) – generându-se astfel flexibilitatea „coşului de cumpărături”;
– accesarea preferinţelor vechi prin accesarea butonului „Înainte” şi „Înapoi”.
• Cookie-urile oferă deţinatorilor de site-uri feedback asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente şi mai accesibile pentru utilizatori;
• Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse într-un anumit site pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai placută;
• Îmbunătăţesc eficienţa publicităţii online.
Care sunt avantajele cookie-urilor?
Un cookie conţine informaţii care fac legătura între un web-browser (utilizator) şi un web-server anume (website-ul). Dacă un browser accesează acel web-server din nou, acesta poate citi informaţia deja stocată şi reacţiona în consecinţă. Cookie-urile asigură utilizatorilor o experienţă plăcută de navigare şi susţin eforturile multor website-uri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorilor: ex – preferinţele în materie de confidenţialitate online, opţiunile privind limba site-ului, coşuri de cumpărături sau publicitate relevantă.
Care este durata de viaţă a unui cookie?
Cookie-urile sunt administrate de webservere. Durata de viaţă a unui cookie poate varia semnificativ, depinzând de scopul pentru care este plasat. Unele cookie-uri sunt folosite exclusiv pentru o singură sesiune (session cookies) şi nu mai sunt reţinute, odată ce utilizatorul a părăsit website-ul, în timp ce alte cookie-uri sunt reţinute şi refolosite de fiecare dată când utilizatorul revine pe acel website (‘cookie-uri persistente’). Cu toate acestea, cookie-urile pot fi şterse de un utilizator în orice moment prin intermediul setărilor browserului.
Ce sunt cookie-urile plasate de terţi?
Anumite secţiuni de conţinut de pe unele site-uri pot fi furnizate prin intermediul unor terţe părţi / furnizori (ex.: news-box, un video sau o reclamă). Aceste terţe părţi pot plasa cookie-uri prin intermediul altui website şi ele se numesc „third party cookies” pentru că nu sunt plasate de proprietarul website-ului respectiv. Furnizorii terţi trebuie să respecte de asemenea legea în vigoare şi politicile de confidenţialitate ale deţinătorului site-ului.
Aceste cookie-uri pot proveni de la următorii terţi: facebook.com, twitter.com, etc.
Cum sunt folosite cookie-urile de către website
O vizită pe website poate plasa cookie-uri în scopuri de:
creştere a performanţei website-ului;
analiză a vizitatorilor;
geotargetting;
înregistrare a utilizatorilor.
Alte cookie-uri ale terţelor părţi
Pe unele pagini, terţii pot seta propriile cookie-uri anonime, în scopul de a urmări succesul unei aplicaţii sau pentru a particulariza o aplicaţie. Datorită modului de utilizare, website-ul nu poate accesa aceste cookie-uri, la fel cum terţele părţi nu pot accesa cookie-urile deţinute de respectivul website. De exemplu, când utilizatorul distribuie un articol folosind butonul pentru reţelele sociale aflat pe un website, acea reţea socială va înregistra activitatea utiliatorului, nu website-ul pe care se află butonul.
Ce tip de informaţii sunt stocate şi accesate prin intermediul cookie-urilor?
Cookie-urile păstrează informaţii într-un fişier text de mici dimensiuni, care permit unui website să recunoască un browser. Web-serverul va recunoaşte browserul, până când cookie-ul expiră sau este şters. Cookie-ul stochează informaţii importante, care îmbunătăţesc experienţa de navigare pe Internet, de exemplu:
setările limbii în care se doreşte accesarea unui site;
păstrarea unui utilizator logat în contul de webmail;
securitatea online banking;
păstrarea produselor în coşul de cumpărături.
De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?
Cookie-urile reprezintă punctul central al funcţionării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experienţe de navigare prietenoase şi adaptată preferinţelor şi intereselor fiecărui utilizator.Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele website-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamna că utilizatorul nu va mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele utilizatorului, evidenţiate prin comportamentul de navigare.
Exemple de întrebuinţări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):
conţinut şi servicii adaptate preferinţelor utilizatorului – categorii de ştiri, vreme, sport, hărţi, servicii publice şi guvernamentale, website-uri distractive şi servicii de turism;
oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reţinerea parolelor, preferinţelor de limbă (ex.: afişarea rezultatelor căutărilor în limba română)
reţinerea filtrelor de protecţie a copiilor privind conţinutul pe Internet (opţiuni family mode, funcţii de safe search);
măsurarea, optimizarea şi caracteristicile de analytics – cum ar fi: confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conţinut este vizualizat şi modul cum un utilizator ajunge pe un website (ex. prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri etc.). Deţinătorii website-urilor derulează aceste analize pentru a perfecţiona website-urile, în beneficiul utilizatorilor.
Securitate si probleme legate de confidenţialitate
Cookie-urile NU sunt viruşi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcătuite din bucăţi de cod, aşa că nu pot fi executate, nici nu pot rula în mod automat. În consecinţă, nu se pot duplica sau replica pe alte reţele pentru a rula sau a se replica din nou. Deoarece nu pot îndeplini aceste funcţii, nu pot fi considerate viruşi. Cookie-urile pot fi, totuşi, folosite pentru scopuri negative. Deoarece stochează informaţii despre preferinţele şi istoricul de navigare al utilizatorilor, atât pe un anume website cât şi pe alte website-uri, cookie-urile pot fi folosite ca o formă de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt conştiente de acest fapt şi, în mod constant, marchează cookie-urile pentru a fi şterse, în cadrul procedurilor de ştergere/scanare anti-virus/anti-spyware. În general, browserele au integrate reglaje de confidenţialitate, care furnizează diferite nivele de acceptare a cookie-urilor, perioada de valabilitate şi ştergere automată după ce utilizatorul a vizitat un anumit site.
Alte aspecte de securitate legate de cookie-uri
Deoarece protecţia identităţii este foarte valoroasă şi reprezintă dreptul fiecărui utilizator de Internet, este indicat să se ştie ce eventuale probleme pot crea cookie-urile.
Pentru că prin intermediul lor se transmit în mod constant, în ambele sensuri, informaţii între browser şi website, dacă un atacator sau persoană neautorizată intervine în parcursul de transmitere a datelor, informaţiile conţinute de cookie pot fi interceptate. Deşi foarte rar, acest lucru se poate întâmpla dacă browserul se conectează la server folosind o reţea necriptată (ex.: o reţea WiFi nesecurizată).
Alte atacuri bazate pe cookie implică reglaje greşite ale cookie-urilor pe webservere. Dacă un website nu solicită browserului să folosească doar canale criptate, atacatorii pot folosi aceasta vulnerabilitate pentru a păcăli browserele în a trimite informaţii prin intermediul canalelor nesecurizate. Atacatorii utilizează apoi informaţiile cu scopul de a accesa neautorizat anumite site-uri.
Este foarte important ca utilizatorii să fie atenţi în alegerea metodei celei mai potrivite de protecţie a informaţiilor personale.
MAE nu va plati. „Nu are bani alocati.” Desi, noi ii platim pe ei. De fapt, iau din banii nostri cat vor ei, fara justificari.