Existența unui Hristos istoric nu poate fi pusă la îndoială de către oamenii citiți ai acestei lumi. Avem scrisori ale lui Pliniu cel tânăr către împăratul Traian, avem menționări ale lui Tacitus, avem mărturii ale Noului Testament, avem scrieri evreiești care selectează cu autenticitate evenimentele din secolul I în așa fel încât, fără dubiu, Isus nu este doar un personaj mitologic, despre care este frumos să vorbim din Paște-n Crăciun, ci o realitate palpabilă, într-un cămin al unor evrei din secolul I. Cu toate acestea, mărturiile Evangheliilor surprind o serie de paradoxuri, la limita incredibilului, care fac cu atât mai grea ecuația credinței. Cum? Un prim element: fecioara rămâne însărcinată. Acest statut de ,,copil din flori’’ Isus îl va purta toată viața fără nicio șovăire. ,,Noi nu suntem feciori născuți din curvie’’ aveau să-i spună fariseii combatanți. El trece senin peste acestea și imperturbabil, seamănă cuvintele veșniciei în inimile ascultătorilor. Tâmplarul, care în general stă pe lângă casă, care iubește să fie între ai lui, în atelierul lui, să meargă cel mult până la piață cu uși, mese și scaune, este trimis departe, la Betleem, pentru că recensământul lui Cezar August este obligatoriu. De asemenea, femeia însărcinată, care are nevoie de odihnă, este trimisă călare pe un măgăruș, departe, ca să se înscrie împreună cu soțul ei. Magii, care sunt niște căutători prin excelență, care găsesc de bine ideea de a se documenta pentru a afla un adevăr, care savurează mesaje încifrate în bolta cerului, sunt conduși printr-o stea, fără căutări, fără ecuații cu necunoscute, ca niște copii, la locul unde s-a născut Mesia. Marii preoți și cărturarii și fariseii, care cunoșteau scripturile Vechiului Testament pe de rost, care aveau noțiuni sigure despre apariția lui Mesia, despre locul și timpul când trebuia să se nască, nu pot vedea din cauza orgoliului, adevărul. Păstorii, oameni de la periferia societății, recunoscuți și pentru înfloriturile și poveștile cu animale sălbatice care vin să atace turma, sunt vizitați (tocmai ei) de un înger care le spune să caute despre prunc și să dea de știre. Simeon și Ana, doi bătrâni care nu aveau pregătire teologică, dar care erau oameni temători de Dumnezeu, în loc să se odihnească acasă în mijlocul celor dragi, umblă cu simțămintele puternice că nu vor muri și vor vedea pe cel care avea să le fie ,,mântuirea’’. Irod, despre care se spunea pe vremea aceea că este mai comod să fii porcul lui decât soția lui, pune împotriva unui prunc nevinovat, o armată care să-l omoare. O femeie însărcinată, care ar fi în orice societate vrednică de respect, stă să nască și nu găsește nici măcar un pat unde să-și plângă neputința, ci, într-un grajd, locul cel mai murdar de pe lume, cu miros de balegă și mucigai, cum spunea Giovanni Papini, acolo naște pe cel întâi născut al ei, în jgheabul unde păturește gospodarul fân și nutreț, acolo unde mănâncă dobitoacele florile minunate ale primăverii. Poate cel mai de seamă paradox dintre toate, însă, este provocarea lui Dumnezeu către cea mai de temut armată a împărăției întunericului, înfruntând-o cu un bebeluș neajutorat cu pielea trandafirie, dependent de scutece și de brațele mamei. Isus nu se naște ca un Superman venit cu forțe supranaturale de pe planeta Krypton. Ci ca un copil nevinovat și prin această puritate învăluie oameni de pe o colină numită Betleem, apoi această sfoară de moșie sporește în chip misterios și cuprinde jumătate din fața pământului, toată fața pământului, peste tot, prin palaturi, prin colibe, jos la șesuri și sus la munte, prin săli de tribunal și prin televiziuni și ziare, NEVINOVĂȚIA este certificată și puritatea este o realitate în viața oamenilor frumoși. Această fericită mângâiere, a nevinovăției, să vă cuprindă pe toți cei ce citiți aceste cuvinte, și fie că este vorba de anul acesta, anul care vine sau anii care vor urma, să luăm această virtute pentru sufletul nostru, ca pe ceva de mare preț cu care nu dăm greș niciodată! Articol realizat de Cornel Dărvășan