8.5 C
București
luni, 27 iunie 2022
Acasă Editoriale Actualitate Facebook și Instagram riscă să fie închise în Europa

Facebook și Instagram riscă să fie închise în Europa

Serviciile Facebook și Instagram riscă să fie închise în Europa, avertizează Meta, compania-mamă a celor două rețelele sociale. Totul se întâmplă din cauza regulamentelor europene referitoare la protecția datelor cu caracter personal, informează The Guardian.

 

În Europa, Facebook și Instagram se află sub incidența GDPR, iar un acord Statele Unite – Uniunea Europeană care ar fi permis transferul transatlantic de date personale a fost anulat în justiție în urmă cu doi ani. Legile europene pentru protecţia datelor din UE reglementează păstrarea acestora doar sub jurisdicţia blocului comunitar.

Reprezentanții companiei susțin că abilitatea rețelelor de a procesa în Statele Unite datele utilizatorilor din diferite ţări este crucială pentru afacere, atât la nivel operaţional, cât şi pentru vânzarea de reclame, o sursă importantă de venit pentru compania.

Săptămâna trecută Meta Platforms tocmai a înregistrat cea mai mare pierdere bursieră din istoria americană, într-o singură zi de tranzacționare – aproape 200 de miliarde de dolari.

În raportul său anual publicat joi, Meta a declarat că dacă nu se poate baza pe acorduri pentru a transfera date, atunci „probabil că nu va putea oferi în Europa o serie dintre cele mai importante produse și servicii, inclusiv Facebook și Instagram”.

Deși este puțin probabil ca Meta să își retragă cele două produse de pe una dintre cele mai profitabile piețe, răspunsul său evidențiază tensiunea tot mai mare dintre compania de social media și Bruxelles cu privire la proprietatea asupra datelor utilizatorilor, comentează The Guardian.

Comisia Europeană a declarat că negocierile cu Washingtonul pe tema GDPR s-au intensificat, însă acestea „necesită timp, având în vedere și complexitatea problemelor discutate și nevoia de a găsi un echilibru între confidențialitate și securitate națională”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei citat, luni, de Bloomberg.

În august 2020, agenția de protecție a datelor din Irlanda a decis că utilizarea de către o companie a clauzelor contractuale standard pentru procesarea datelor europene încalcă GDPR și practica trebuie să înceteze. O decizie finală ar urma să vină în prima jumătate a acestui an.

GDPR, acronimul de la General Data Protection Regulation (Regulamentul general privind protecția datelor), este o reglementare din legislația UE având drept scop protecția datelor și protejarea vieții private în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








ULTIMELE ARTICOLE

Sfaturi de îngrijire a grădinii pe timpul verii

Vara este perioada preferată a anului pentru mulți dintre noi, invocând amintiri de zile relaxante la plajă, aspersoare pe peluze uscate și momente de...

Dormitul pe pernă sau fără pernă? Cum este mai bine pentru sănătatea ta?

Un somn calitativ ne influențează fiecare aspect al vieții. Prin urmare, este foarte important să înțelegem ce efecte benefice are somnul asupra stării de...

3 sfaturi utile pentru prevenirea urgențelor stomatologice

Sănătatea orală trebuie să reprezinte o prioritate pentru persoanele de toate vârstele, însă mulți amână controlul stomatologic de rutină și intervențiile minore din diverse...

Președintele ANAF a vorbit despre evaziunea fiscală și controlul masiv ce urmează

Inspectorii ANAF vor verifica în principal veniturile a 561.000 de mii de români, respectiv cheltuielile acestora și achizițiile de mașini, apartamente, ori case.   Lucian Heiuș,...