Fostul ministru de Externe al României, Adrian Severin, invitat în cadrul emisiunii „La zi”, a analizat problema crizei sanitare cauzate de pandemia de coronavirus și cea a crizei politice cauzate de lipsa unui guvern cu puteri depline.
Una dintre marile probleme cu care țara noastră se va confrunta în viitorul apropiat este, potrivit fostului demnitar, șomajul.
„În afară de problema cu sănătatea, populația mai are o problemă: e vorba de locurile de muncă. Sunt foarte mulți care și-au pierdut locurile de muncă. Sunt mulți care își vor pierde locurile de muncă. În aceste condiții, trebuie să vii cu niște investiții în anumite domenii pentru a suplimenta locurile de muncă și pentru a absorbi forța de muncă în masă. Deja avem probleme cu inflația, o să avem probleme cu șomajul”, a avertizat Adrian Severin.
Fostul ministru a adus în discuție un model de guvernare și soluții pentru rezolvarea colapsului în care se află societatea românească. În viziunea acestuia, o măsură ce ar putea combate lipsa locurilor de muncă o poate reprezenta chiar construirea de unități spitalicești, mai ales pe fondul crizei sanitare cauzate de pandemie.
„În domeniul infrastructurii, al transporturilor, în domeniul infrastructurii critice medicale, hai să facem spitale repede, hai să facem spitalele de care e nevoie și construcția spitalelor va crea locuri de muncă”, a afirmat fostul demnitar.
Interviul integral cu fostul ministru de Externe, Adrian Severin, poate fi umărit accesând link-ul următor: