Cristina Buliga este persoana care a avut curajul de a lupta cu vânzătorii de trupuri și de suflete pentru multe fete din Cartierul Roșu, Amsterdam. Povestea de viață a Cristinei este una foarte bogată și provocările vieții au șlefuit în ea o credință de nezdruncinat. Știe că are o misiune specială pe acest pământ și este gata să riște oricât atâta vreme cât Tatăl ei ceresc îi călăuzește pașii.
Viața Cristinei începe într-o familie frumoasă în care se știe iubită și părinții pun baza unității copiilor prin respectul reciproc. Deși nu aveau preocupări religioase în afara celor binecunoscute în rândul credincioșilor majoritari din România (participarea la serviciile religioase de Paște și de Crăciun), Cristina își amintește de la o vârstă fragedă că bunica sa i-a pus bazele relației cu Dumnezeu.
Deși părerea copilei era denaturată cu privire la dragostea Tatălui ceresc, crezând că acționează conform principiului „după faptă și răsplată”, mintea ei ageră a înțeles repejor că Dumnezeu nu poate să lovească toți oamenii cu bățul Lui pentru că ar fi nedrept.
Astfel, pas cu pas s-a conturat în inima Cristinei imaginea unui Creator interesat de făptura mâinii Sale.
Adolescența nu a fost ușoară. Deși tata își iubea copiii și-și respecta soția, alcoolul îl transforma într-o persoană de care se temeau. Tot în acea perioadă, Cristina a fost victima unui viol care a marcat-o profund, adâncind-o în lumea cărților. Pentru că da, Cristina iubea și iubește cărțile.
Viața n-a fost blândă cu Cristina dar Dumnezeu era aproape, deși ea nu știa, călăuzindu-i pașii pe calea misiunii speciale pe care avea să și-o asume mai târziu.
Tot în perioada adolescenței Cristinei, mama sa a început să frecventeze o biserică în care L-a descoperit pe Dumnezeul cel viu, interesat de viața copiilor Săi.
Ușor ușor, viața lor de familie a devenit un colțișor de rai pentru că, odată înțeles și acceptat Adevărul, capeți libertate. Tata a renunțat la alcool și frica din familie s-a risipit. Viața lor era frumoasă. Familia a devenit ceea ce fusese dintotdeauna menită să fie – locul în care te simți acceptat, iubit, prețuit indiferent de provocări.
Cristina a înțeles chemarea lui Dumnezeu la o relație vie, transformatoare cu El. A descoperit frumusețea umblării cu Dumnezeu și de atunci nu s-a mai oprit.
Deși mulți tineri credincioși gândesc că, odată intrați într-o relație personală cu Dumnezeu, lucrurile nu pot fi decât foarte bune, circumstanțele vieții se încăpățânează să le demonstreze contrariul.
Știi vorba aceea: Câtă vreme mergi în aceeași direcție cu diavolul, nu te deranjează. Îndrăznește însă să schimbi direcția și vei vedea atunci împotrivire.
Așa s-a întâmplat și-n cazul Cristinei. Ajunsă printre tinerii bisericii, se aștepta la bine, la confort, la prietenie… Inima sa încă suferea de pe urma traumei produse de viol, se simțea vinovată, murdară și foarte păcătoasă față de tinerii frumoși din comunitate. Se aștepta la mângâiere, înțelegere și acceptare până când una dintre fetele „sfinte” din biserică i-a transmis că ea nu are ce căuta acolo…
Deși nu a mai participat la activitățile tinerilor bisericii, Cristina a rămas strâns lipită de Dumnezeul său. Dar din cauza respingerii suferite, nu a mai avut curajul, dorința de a se lipi de tinerii cu aceleași valori creștine și a acceptat să intre într-o relație de curtenie cu un bărbat dinafara bisericii.
Deși inteligentă (a studiat dreptul) și atașată de valorile creștine, Cristina a ajuns într-o căsnicie care-i putea fi fatală… Soțul ei s-a comportat ca un adevărat agent al diavolului ajungând până într-acolo încât să o provoace la sinucidere.
Cristina a dezvoltat sindromul Stockholm și, considerând că-și iubește soțul și că are datoria de a-l salva, a rămas în acea căsnicie toxică timp de șase ani, aproape pierzându-se pe sine.
Soțul o izolase de familie și nu-i permitea să meargă la serviciu. Dumnezeu însă o susținea prin fratele ei care multă vreme a sunat-o ca să-i promită că a doua zi vor lua micul dejun împreună. Fratele său știa că dacă nu îi rămâne aproape, Cristina se va sinucide. Așa a ajutat-o unitatea din familie despre care vă scriam la începutul articolului.
Așa s-a desfășurat căsnicia până când, din cauza datoriilor acumulate de soț, Cristina a decis să plece în Spania.
Această plecare însă, cu toate provocările ei, au reînviat-o. Deși a ajuns să mănânce din gunoi, Cristina nu a renunțat la principiile ei și, asemeni lui Iosif, a rămas credincioasă față de Dumnezeu și față de soțul ei. Iar Dumnezeu n-a rămas dator. I-a onorat credincioșia ridicând-o, pas cu pas, până la nivelul de asistent manager într-o mare firmă spaniolă.
Între timp soțul Cristinei și-a dovedit necredincioșia iar căsnicia lor a luat sfârșit.
Cristina era liberă, fericită, împlinită profesional și cu conștiința curată. Tot ceea ce fusese și făcuse în ultimul timp era cu acordul Tatălui ei ceresc. Știa că nu-l mai dezamăgise pe Dumnezeu.
Și am putea pune punct unei frumoase povești de viață. Dar frumusețea abia de aici începe cu adevărat.
Dumnezeu a pus pe inima Cristinei dorința de a pleca în Olanda. Așa că a renunțat la viitorul luminos din Spania, țara sa adoptivă care-i oferise un statut la care mulți tânjesc, și a plecat în Olanda fără nici un plan anume stabilit cerându-i lui Dumnezeu un singur lucru: să-i deschidă drumul asemeni poporului Israel prin Marea Roșie. Și din nou Dumnezeu i-a onorat ascultarea și credința. A găsit locul potrivit în care să trăiască și misiunea pentru care Dumnezeu o pregătise ani de-a rândul.
Actualmente Cristina este cetățean olandez și locuiește lângă Amsterdam.
Timp de câțiva ani a lucrat direct cu fetele din Cartierul Roșu, multe dintre ele reușind să scape din infernul prostituției. Cristina le înțelege. Se simt vinovate, neiubite de oameni și de Dumnezeu, fără nici o șansă de reabilitare… Și ea a trecut pe acolo. Tocmai de aceea le oferă speranță din perspectivă creștină. Doar așa au curajul să se rupă de abuzatorii lor.
Această activitate de eliberare a victimelor prostituției a atras și multe pericole pe care Cristina și le-a asumat cu deplină încredere că nu ea este cea care luptă ci Însuși Dumnezeu.
După luptele nenumărate cu proxeneții, Cristina a înțeles că nu acolo ar trebui să depună eforturile de salvare a acelor triste suflete ci, mai degrabă, să prevină comportamentele de risc pe care fetele, inconștient, și le asumă.
De aceea a dezvoltat un proiect de prevenție pretabil în unitățile de învățământ, în comunitățile creștine și în oricare alte structuri interesate în prevenirea promiscuității.
Așa arată lungul drum al devenirii unui suflet greu încercat dar al cărui zâmbet poate încălzi pe oricine. Cristina, o femeie frumoasă cu adevărat și la chip și la suflet, inspiră credință, o credință mult onorată de cer.
Cum de a avut Cristina Buliga curajul de a înfrunta amenințările cu moartea și care au fost rezultatele acțiunilor ei, puteți afla urmărind emisiunea COMORILE ÎNȚELEPCIUNII.
