8.5 C
București
miercuri, 29 martie 2023
Acasă Editoriale Actualitate Emoționant! A murit la două zile după ce a spus ”DA”

Emoționant! A murit la două zile după ce a spus ”DA”

Un tânăr italian și-a cerut de soție iubita grav bolnavă, aflată pe un pat de spital.

După două zile, femeia a murit. Momentul în care bărbatul îngenunchează lângă patul de spital și o cere în căsătorie pe iubita lui a fost filmat, iar clipul s-a viralizat.

În urmă cu câteva zile, Edoardo Parisi, 32 de ani, din Fucecchio, lângă Florența, intrat în spital și și-a luat prin surprindere iubita, Chiara Giuntoli, bolnavă de cancer în stadiu terminal, cerând-o de soție.

„M-am gândit că acesta ar trebui să fie momentul nostru”, a spus el, relatează Corriere della Sera.

„Vrei să te căsătorești cu mine?”, a întrebat-o, în timp ce i-a dat inelul.

„Ești nebun?!”, a fost reacția femeii, care a început să plângă.

După două zile, ea a murit din cauza tumorii pe care o avea de 2 ani.

Clipul emoționant a fost postat apoi pe Facebook, alături de un mesaj.

„M-am gândit că tu, cât timp ai fost bolnavă, nu ai fost niciodată tristă.

Nu pentru că nu înțelegeai situația, ci pentru că știai că tristețea ta m-ar fi afectat și pe mine.

Ai zâmbit mereu și ai luptat… Acum știu că dacă dragostea e adevărată, nimic nu poate despărți două persoane făcute pentru a fi împreună. Te iubesc!”, a scris Edoardo.

ULTIMELE ARTICOLE

Remedii naturale antiinflamatorii

Remedii naturale antiinflamatorii. Există mai multe moduri prin care putem trata inflamațiile din corp. Cea naturală este aproape întodeauna de preferat dacă medicul recomandă...

Ce facem când vrem să păcălim foamea?

Ce facem când vrem să păcălim foamea? Poate ai crede că nu este bine să neglijăm această nevoie a corpului. Totuși uneori aceste semnale...

Prințesa războinică a României

Cine spune că România nu poate avea o prințesă războinică? Dovada o aflați în emisiunea Fresh Acces, când Ana Otvoș, cu peste 170 de...

Obiceiurile financiare care ne lasă fără bani

Obiceiurile financiare care ne lasă fără bani. Iată ce avem de făcut dacă dorim să mai punem și în contul de economii. Criza financiară...