,,Orice făptură este ca iarba, toată slava ei ca floarea ierbii’’.
Deși presa scrie de zor, detalii, ziua morții, incinerare, ce a avut Cristina în stomac când a murit, eu încă nu-mi revin. Am invitat-o personal pe Cristina Țopescu la emisiunea ȘTIREA CEA BUNĂ. M-a refuzat cu eleganță, lăsând o portiță deschisă, poate altă dată. Ne gândisem să-i oferim un post de realizator în noua grilă, datorită spiritului jurnalistic ascuțit de care dădea dovadă. Nu am apucat, dar am aflat cumplita veste. Încet-încet, se perindau informațiile care completau tabloul sumbru. Ultima postare de pe facebook-ul personal, pe 26 decembrie. Dar, două săptămâni de absență și nimeni, dar absolut nimeni să nu se alarmeze? Este strigător la cer. Se aduc argumente: era mai depresivă în ultima vreme, era cu câinii ei, dorea să fie lăsată în pace, dorea liniște, etc. Pare-mi-se că era angajată la stat. După ce au trecut zilele de sărbătoare, nimeni dintre cei care au beneficiat de serviciile ei nu s-a gândit că este deja 5 ianuarie, 6, 7, totuși, ceva nu este în regulă? Un telefon, nu răspunde, un WhatsApp, nu răspunde, un email, nu răspunde, facebook, nu răspunde, indiferent unde ne ducem, în Honolulu sau în Indonezia, în Australia sau în Alaska, în jurul unui hotel există un wifi la care ne conectăm să dăm de știre celor apropiați că suntem ok și ce facem, nu? Trecem de cei care au angajat-o, în frunte cu șeful de cabinet și colegii care, presupun că au stabilit măcar un minimum protocol de colaborare, dar, toți cei care se dau acum prieteni cu ea, toți cei care pun acum ultime poze, ca să fie celebri datorită celebrității Cristinei, niciunul nu a fost prieten cu adevărat? Nicio fată nu a întrebat-o, ce faci azi? Să se crizeze puțin că nu-i răspunde, așa cum fac fetele atunci când vor ceva? Nimeni, știți de ce? Pentru că nu ne pasă, ne pasă doar de noi și de interesele noastre. Durerea cea mai mică din degetul nostru mic, ne doar mai mult decât dispariția a mulți oameni în alte părți. Nu sunt în postura de judecător al familiei. Doar spun că începând de azi, nu-l voi mai certa pe tata că mă sună și eu resping, el iar mă sună peste o oră, eu iar resping că sunt în ședință, seara iar mă sună. Îl sun înapoi și-l cert și-i spun: ,,De ce mă bombardezi?’’ ,,Văd că m-ai sunat și o să te sun când am o fereastră’’. ,,Voiam să văd dacă ești bine, zice el’’. Promit că nu-l mai cert. Nu înțeleg cum să nu auzi copilul tău în noaptea dintre ani, dacă nu e lângă tine, cum să nu-i urezi ceva frumos și deosebit, cum să nu știi că e ceva în neregulă cu el, cum să nu simți… Nu vreau să mai continui, am spus destul. Vreau doar să ieșim din complexul acesta egocentric și să deplângem neputința noastră de a avea relații autentice. Stela Popescu găsită după două zile în holul casei, Cristina Țopescu, găsită după două săptămâni în casă, lângă câinii morți, cine va fi următorul despre care vom auzi că s-a stins de câteva zile?
Solitudinea e bună, doar că dacă o vezi la cineva care nu are pe nimeni și nu este vizitat prea des, simte-te chemat să ai grijă de un bătrân sau de acel cineva! Măcar stabilește un semn telefonic! Multe dintre marile spirite sunt singure. Poate sunt neînțelese, poate își alină zilele lângă niște necuvântătoare, dar este un imperativ să deschidem ochii și să mângâiem printr-o vorbă, printr-un mesaj, printr-un zâmbet sau un telefon. ,,Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată; / Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, /Ochii mei înălţam visători la steaua/ Singurătăţii.’’
AUTOR: Cornel Dărvășan
