Educația Montessori – Grupa de vârstă 6-12 ani. La școală, copiii trec în Planul al Doilea de Dezvoltare (6-12 ani), conform cu pedagogia Montessori. Perioada aceasta este marcată de o dezvoltare intelectuală impresionantă.
Copiii au o sete incredibilă de cunoaștere. Acum rațiunea se dezvoltă. Dacă până acum, întrebările lor erau: ”Ce?” și ”Cine?”, acum întrebările lor sunt raționale: ”De ce?” și ”Cum?” Ei vor să afle ceea ce nu se vede. Acest interes este valabil în toate ariile și domeniile, pornind de la tradiții și valori și până la vastul univers.
Socializarea
Dacă în perioada (0-6 ani), copiii sunt interesați să facă lucrurile singuri, acum ei sunt atrași să lucreze cu colegii lor. În clasa de școală se formează grupuri de copii. Orice grup are regulile lui, la fel, orice grup din clasă are propriul set de reguli. Un copil când dorește să se alăture unui grup, trebuie să adere mai întâi la respectarea regulilor.
În perioada aceasta copilul descoperă apartenența la grup, la viața socială. Poate părea o îndepărtare de membrii familiei. Este momentul când copilul depășește granițele familiei sale.
Viața socială din clasă este foarte importantă pentru dezvoltarea copiilor. Acum este perioada când se dezvoltă moralitatea interioară a copilului. Aceasta se creează din experiențele practice de cooperare cu ceilalți.
Dorința de cunoaștere
Pare de necrezut! Dar este o realitate. Copiii la această vârstă au o sete incredibilă de cunoaștere. Acum se pun bazele a ceea ce vor face viitorii adulți – cum vor îmbunătăți lumea și societatea, într-o lume mai bună. Ei construiesc o bază solidă pentru a înțelege sensul tuturor lucrurilor. Ei nu mai sunt mulțumiți cu răspunsuri simple, ci vor argumente.
Imaginația
În primii 6 ani copiii interacționează cu lumea cu mintea absorbantă. Acum, copiii interacționează cu lumea cu mintea rațională. Rațiunea este alimentată de rațiune. Imaginația îi poartă în timp și spațiu. Prin imaginație copiii pot să cuprindă diversitatea vieții, să vadă cum a apărut viața și omul pe pământ, cum funcționează universul etc.
Copiii sunt impresionați de extraordinar. Extraordinarul le incită curiozitatea. Multe dintre lucrurile extraordinare despre care copiii studiază sunt realizate de oameni de-alungul istoriei. În felul acesta se naște în ei sentimentul de recunoștință, față de oamenii care au inventat ceva și care și-au adus contribuția pentru binele omenirii.
Partea întâi
[…] clasă Montessori, școlarii decid ce fel de clasă doresc să aibă. Ei experimentează ideile la nivel practic. […]
[…] clasă Montessori, școlarii decid ce fel de clasă doresc să aibă. Ei experimentează ideile la nivel practic. […]
Comments are closed.