8.5 C
București
miercuri, 7 decembrie 2022
Acasă Editoriale Actualitate Dunărea va crește din nou în volum

Dunărea va crește din nou în volum

Debitul Dunării, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), va fi staţionar, în prima parte a săptămânii viitoare, la valoarea de 1.850 metri cubi pe secundă (mc/s), apoi în creştere uşoară până la 2.050 mc/s la sfârşitul intervalului, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor iulie (5.350 mc/s) şi august (4.300 mc/s), potrivit prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 6 august 2022.

 

În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi relativ staţionare în prima parte a intervalului pe sectorul Gruia – Giurgiu şi în scădere pe sectorul Olteniţa – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în creştere uşoară pe sectorul Gruia – Hârşova şi relativ staţionare pe sectorul Vadu Oii – Tulcea.

Pentru râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, în intervalul 31 iulie – 6 august 2022, exceptând prima parte a intervalului, râurile din jumătatea de nord a ţării unde vor fi în creştere datorită averselor prognozate şi partea a doua a intervalului când vor fi în creştere prin propagare pe cursurile inferioare ale râurilor mari din această zonă şi în uşoară scădere pe cursurile lor superioare şi mijlocii.

Hidrologii avertizează că, pe toată durata intervalului de prognoză, sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi munte, cu o probabilitate mai mare în prima parte a intervalului de prognoză pe râurile din Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania şi Moldova, datorită precipitaţiilor, torenţiale, izolat însemnate cantitativ, prognozate.







ULTIMELE ARTICOLE

Antreprenori care au reușit să valoreze cât o țară

Luna cadourilor a debutat cu o surpriză pentru telespectatorii emisiunii Business la Superlativ. Vorbim despre rubrica Afaceri Creative - cu Andra Raluca Tăutu, program...

Prevenirea și gestionarea bullying-ului

Prevenirea și gestionarea bullying-ului. Fenomenul „bullying” ia amploare în zilele noastre din ce în ce mai tare, dovadă că se întețesc programele de prevenire și...

Indecizia și starea de bine

Indecizia și starea de bine. Deși ea este asociată cu anxietatea și mai târziu depresia, se pare că unii cred că oamenii indeciși pot...

Triunghiul – elevi, profesori, părinți și inteligența emoțională

Triunghiul – elevi, profesori, părinți și inteligența emoțională Pentru creșterea inteligenței emoționale trebuie să se implice chiar elevii. Nu este suficient ca doar alții să...
[instagram-feed num=6 cols=6 showfollow=false]