miercuri, septembrie 18, 2024
Acasă Emisiuni Spune-mi CUM! ,,Divorțul părinților m-a devastat”

,,Divorțul părinților m-a devastat”

Albert Cojocaru are 19 ani și provine dintr-o familie de polițiști. Deși minor, ani la rând, faptele lui au atras atenția autorităților. La vârsta de 7 ani a fumat pentru prima oară tutun iar la 13 ani a început să se drogheze. A furat din magazine și de asemenea, a spart casa bunicilor, amanetându-le bunurile.

Divorțul și impactul asupra copiilor

Divorțul este un eveniment dificil nu numai pentru adulți și își are originea în relația dintre părinți. Conflictul se răsfrânge și în relația acestora cu proprii copii, iar un mediu nepotrivit în perioada copilăriei este unul în care nu exista un nivel suficient de stabilitate și sinceritate.

Părinții ce se apropie de divorț pot căuta sfaturi profesionale și terapie de cuplu, însă acestea pot fi insuficiente pentru a îndrepta situația precară în care se află familia. O întrebare ce apare în momentul în care divorțul pare a fi inevitabil este sincronizarea acestuia după vârsta copilului astfel încât impactul să fie minim. Toți copiii sunt afectați de divorț indiferent de vârstă, ceea ce diferă este cum se manifestă.

Un pas dificil pentru părinți este formarea unei relații noi de colaborare cu scopul de a fi prezenți în mod echilibrat în viața copiilor. Această relație este necesară, în ciuda sentimentelor negative asociate cu celălalt părinte, în urma terminării relației romantice.

,,Divorțul părinților m-a devastat”

În emisiunea ”Spune-mi cum” cu Antonia Fudulu, invitatul Albert Cojocaru spune cum este acum ca om liber de dependențele sale:

”Sincer nu îmi vine să cred nici acum că au trecut 9 luni de când nu m-am mai drogat. Dumnezeu mi-a restaurat relația cu toți membrii familiei. Acum sincer, în familia mea e mai bine decât era înainte să încep să mă droghez. Atât de bine mă înțeleg cu tatăl meu și cu soția lui. Chiar dacă i-am făcut mult rău. M-am purtat urât cu ea din cauza drogurilor. Mă înțeleg și cu mama mea.”

Aici poți urmări întreaga emisiune:

ULTIMELE ARTICOLE

Despre bani cu copiii noștri

Despre bani cu copiii noștri. Trăim într-o lume în continuă schimbare, unde deciziile economice și financiare influențează în mod direct calitatea vieții. Astfel educația...

Adoptarea unui stil de viață economic sănătos

Adoptarea unui stil de viață economic sănătos. În contextul actual, marcat de instabilitate economică și de creșterea costurilor vieții, adoptarea unui stil de viață...

De ce e bine să mâncăm castraveți?

De ce e bine să mâncăm castraveți? Castraveții sunt legume răcoritoare și hidratante. Sunt apreciate pentru versatilitatea lor în bucătărie și pentru numeroasele beneficii...

Astmul și prevenirea apariției sale

Astmul și prevenirea apariției sale. Astmul este o afecțiune cronică a căilor respiratorii. Este caracterizată prin inflamația și îngustarea acestora, care duce la dificultăți...