Disonanța cognitivă

Disonanța cognitivă este o teorie dezvoltată de psihologul american Leon Festinger în anii 1950. Aceasta se referă la starea de conflict sau tensiune care apare atunci când există o discrepanță între gândurile, credințele, atitudinile sau valorile unei persoane și comportamentul său efectiv.

Potrivit teoriei disonanței cognitive, oamenii au tendința de a căuta coerență și armonie între convingerile și acțiunile lor. Atunci când apare o discrepanță sau o incoerență între ele, se instalează disonanța cognitivă, care este resimțită ca o stare de disconfort și tensiune.

Exemplu de disonanță cognitivă

De exemplu, să presupunem că o persoană este conștientă că fumatul este dăunător sănătății, dar continuă să fumeze zilnic. Acesta este un exemplu de disonanță cognitivă, deoarece există o discrepanță între cunoștințele sale și comportamentul său. Pentru a reduce disonanța cognitivă, persoana poate alege să-și modifice convingerile (de exemplu, să înceapă să creadă că fumatul nu este atât de dăunător) sau să-și schimbe comportamentul (de exemplu, să renunțe la fumat).

Ce poate provoca disonanța cognitivă

Disonanța cognitivă poate provoca un sentiment de frustrare și neplăcere, iar oamenii au tendința de a căuta modalități de a o reduce. Pot exista diferite strategii de reducere a disonanței cognitive, cum ar fi schimbarea convingerilor sau atitudinilor, căutarea de informații care susțin comportamentul sau credințele actuale, sau evitarea situațiilor care generează disonanță.

Este disonanța cognitivă suficient de puternică încât individul să creadă chiar și în teorii conspiraționiste deși sunt dovedite ca fiind greșite?

De exemplu, de-a lungul istoriei, femeile au fost torturate, ucise sub acuzația de vrăjitorie. În Evul Mediu, între acuzația aceasta și arderea pe rug era doar un pas. Dar nu ne privește pe noi pentru că trăim într-o societate elevată și partea aceasta de istorie nu permite nici măcar o astfel de gândire, darămite așa fapte abominabile… Oare?

În anul 2013, o tânără de 20 de ani din Papua Noua Guinee a fost acuzată de vrăjitorie (că ar fi ucis un copil) de către consăteni. Fără prea multe vorbe, condamnarea de incendiere a fost aplicată în timp ce comunitatea locală a ținut la distanță poliția și pompierii.

S-a întrebat oare vreun sătean dacă există vreo altă variantă? Au făcut vreo cercetare asupra situației copilului decedat (de exemplul o boală fatală)? Nicidecum! Drept dovadă a culturii conspiraționiste locale, după doar câțiva ani, fetița (6 ani) femeii incendiate a fost acuzată și torturată că ar fi furat inima unui copil… Din fericire, a fost salvată de o asociație caritabilă.

Convingerile puternice neargumentate au provocat și provoacă prea multă suferință… De la ce cred părinții cu privire la cât de bine ar trebui copiii înfofoliți până la acuze grave vizând chiar dreptul la viață al unei persoane, disonanța cognitivă este vedetă. De ce crezi ceea ce crezi? Te-ai întrebat vreodată? Pentru că ceea ce crezi (chiar dacă nu înțelegi ce crezi) îți dictează orice decizie, orice faptă, bună sau rea. Calitatea vieții tale și influența ta bună asupra celor din jur, este direct proporțională cu înțelegerea și argumentarea propriilor convingeri.

Cum ne putem chestiona convingerile? Iată câteva întrebări: Este adevărat ceea ce cred? Este de încredere persoana / instituția care mi-a transmis acest punct de vedere? Ce dovezi am? Au rezistat dovezile trecerii timpului? Cât de ancorată în realitate este această convingere? Cât de rațională este convingerea mea?

Iată câteva criterii utile care pot susține dovezile ca fiind suficiente, relevante, cuprinzătoare și de încredere.

1. Existența probelor suficiente care stabilesc adevărul unei afirmații. Afirmațiile fără dovezi nu oferă niciun motiv credibil și vor fi respinse. Mai cu seamă, afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare. Cu cât afirmația este mai neplauzibilă sau neobișnuită, cu atât sunt necesare mai multe dovezi pentru a o crede. Autoritatea nu este niciodată suficientă. Expertiza contează, desigur, dar trebuie să ofere dovezi. Afirmațiile de genul: „pentru că așa spun eu” nu sunt niciodată suficiente. Nici măcar experiențele personale, oricât de puternice ar fi, nu sunt sigure din cauza subiectivismului.
2. Dovezile trebuie să fie relevante. În încercarea de a susține o afirmație, unii pot folosi, în mod deliberat sau nu, dovezi irelevante. Poate suna convingător, dar dacă dovezile nu susțin afirmația, sunt inutile pentru a-i stabili adevărul. Iată câteva exemple de erori logice de relevanță:

• Folosirea unui limbaj încărcat emoțional cu scopul de a convinge. Emoțiile puternice pot fi foarte convingătoare, dar nu sunt dovezi.

• Mutarea atenției de la dovezi, la persoana care face afirmația. Antipatia / simpatia față de cineva este irelevantă pentru adevărul unei afirmații.

• Apelarea la convingerile unei societăți: din moment ce toată lumea crede ceva, trebuie să fie adevărat. Aceasta nu este o dovadă. Chiar și societăți întregi de oameni pot greși! Istoria a dovedit-o cu vârf și îndesat.

Dovezile trebuie să fie cuprinzătoare. Să ne imaginăm că toate dovezile sunt asemeni pieselor dintr-un puzzle care se potrivesc perfect în imaginea mai mare pe care o creează. Acesta se numește corpul de dovezi. Am putea, fie accidental, fie intenționat, să alegem orice piesă a puzzle-ului și să ratăm imaginea de ansamblu. Prin alegerea selectivă a probelor, putem ajunge la o viziune distorsionată asupra realității. Dar dacă vrem să înțelegem mai bine realitatea, ar trebui să ne uităm la toate dovezile.

Dovezile trebuie să fie de încredere. Acestea sunt în esență informații folosite pentru a determina dacă ceva este adevărat. De aceea vom ține cont de modul în care au fost adunate informațiile. Știința este un sistem de colectare și evaluare a dovezilor iar oamenii invocă adesea „știința” sau „studiile” pentru a da legitimitate convingerilor lor. Cu toate acestea, chiar și studiile științifice variază în ceea ce privește calitatea dovezilor pe care le oferă. Care este sursa informației? Sursele contează cu adevărat. Sursele cele mai de încredere se găsesc în studiile publicate de diferitele organisme de cercetare. Orice nouă informație este aprobată de alți experți înainte de a fi publicată.

În concluzie, cercetarea dovezilor ce stau la baza convingerilor este fundamentală, fie că este vorba de evaluarea afirmațiilor altora sau a propriilor noastre convingeri. Dar nimeni nu ne poate păcăli la fel de mult pe cât ne putem păcăli noi înșine.

Să ne întrebăm, așadar: Care este sursa unei convingeri puternice? Apoi, ne evaluăm dovezile: Sunt suficiente? Sunt relevante? Sunt cuprinzătoare? Sunt de încredere?

Dacă vrem să ne aliniem convingerile cu adevărul, este esențial să ne punem la îndoială TOATE convingerile. Dacă sunt adevărate, vor supraviețui! Dacă dovezile sugerează că greșim, ar trebui să fim deschiși să ne răzgândim.