duminică, septembrie 8, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Director TAROM: ”Ceea ce vă pot spune clar este faptul că noi...

Director TAROM: ”Ceea ce vă pot spune clar este faptul că noi nu am anulat zborurile”

Potrivit CNAB, TAROM a avut în perioada 4-10 august 91 de zboruri care au înregistrat întârzieri de peste 30 de minute? Care sunt explicațiile? Directorul TARO, Mihăiță Ursu, a venit cu mai multe declarații.

 

”Categoric cu această problemă nu s-a confruntat doar TAROM, ci speța aceasta este la nivel global.

Ceea ce vă pot spune clar este faptul că noi nu am anulat zborurile, așa cum multe companii aeriene care operează în România au făcut, și aici fac referire în primul rând la companiile de tip “low-cost”.

Sunt multe motivele întârzierilor curselor, din nefericire, însă mai toate au de a face cu organizarea defectuoasă pe marile aeroporturi, fie că mă refer aici la Charles de Gaulle (nr. Paris), la Schipol (nr. Amsterdam), la Barajas (nr. Madrid).

Și Otopeni a făcut parte din acest “grup select”, din nefericire…

Există lacune atunci când ne referim la personalul aeroportuar (handling, operațional), iar asta se vede cu ochiul liber.

Însă TAROM a avut mai multe situații în care aeronavele sale au așteptat pasagerii să treacă de cozile de la filtrele de control, să li se urce bagajele în cală sau să ajungă propriu-zis, de exemplu, de la Amsterdam la București, pentru ca aceștia să zboare pe mai departe către Amman sau Beirut.

Am mers pe ideea că e mai bine să întârzii zborurile cu câteva zeci de minute, decât să anulezi.

Mai mulți însoțitori de bord de la Blue Air sunt detașați la TAROM pentru a opera zboruri cu Boeingurile 737 din flota companiei naționale”

 

Câți mai exact și de ce a fost nevoie de a ”împrumuta” personal de la o altă companie aeriană?

”La această oră doar 3 însoțitori de bord de la Blue Air mai sunt detașați la TAROM.

A fost nevoie de această măsură pentru că la începutul lunii iunie aproximativ 30 de însoțitori de bord ai TAROM au avut, într-o formă sau alta, inaptitudine de zbor, cei mai mulți dintre aceștia „intrând” în concediu medical.

Am observat că la TAROM la începutul sezonului estival există o perioadă de îmbolnăviri la anumiți angajați ai Direcției de Zbor, asta exact când începem să zburăm mai mult.

Nu vreau să intru în detalii, însă situațiile excepționale cer măsuri excepționale și pentru a nu afecta programul de zbor operând anulări ale curselor, afectând pasagerii, am luat legătura cu Blue Air și am identificat această soluție, de comun acord, totul fiind posibil cu acceptul Autorității Aeronautice Civile Române”

ULTIMELE ARTICOLE

Rolul femeii în biserica adventistă

Rolul femeii în biserica adventistă. De-a lungul istoriei, femeile au jucat un rol vital în comunitățile religioase, iar Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea...

Tineretul adventist și provocările societății moderne

Tineretul adventist și provocările societății moderne. Tinerii adventiști de astăzi se confruntă cu o multitudine de provocări în societatea modernă. Provocări care îi testează...

Ce activități putem face în weekend?

Ce activități putem face în weekend? Weekendul este un moment special pentru familie, o ocazie de a petrece timp de calitate împreună și de...

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp?

Cum mai mâncăm dacă nu avem timp? Lipsa timpului este o provocare tot mai frecventă în societatea modernă, afectând inclusiv modul în care ne...