marți, septembrie 17, 2024
Acasă Emisiuni Alături de tine Din durere se naște artă: Cartea fetiței care și-a ținut mama de...

Din durere se naște artă: Cartea fetiței care și-a ținut mama de mână până în ultima clipă

Daria Cuciureanu, o fetiță zâmbăreață, cu păr șaten și ochi de ciocolată, a văzut și a trăit în viața ei mai multe decât ar putea să ducă un adult. Dar ea, la doar 13 ani, își construiește o carieră de scriitor cu ambiție, chiar dacă cea mai bună prietenă a ei nu îi mai este alături. Mama i-a fost prietenă până nu de mult, când a părăsit lumea celor vii lăsându-și puiul cu suferință în suflet și lacrimi în ochi.

 

Deși doar o adolescentă, Daria este extrem de puternică și curajoasă. În ziua în care mama ei și-a dat ultima suflare, ea i-a stat la căpătâi și a ținut-o de mână.

”M-am gândit că după nu o să pot să o mai revăd și atunci este ultima mea șansă să o văd pentru ultima dată. Și-a adunat toată puterea, pentru că nu mai putea să vorbească, și mi-a spus că mă iubește, să am grijă de mine și să-mi trăiesc viața, așa cum ea nu a putut să o facă”

Din durere se naște artă, iar Daria a scris o carte despre emoțiile și suferința prin care poate trece un copil atunci când cineva drag se confruntă cu boli incurabile.

La lansarea cărții, care a avut loc în emisiunea „Alături de tine”, micuța scriitoare a venit încălțată cu pantofii mamei pentru a promova povestea în care mama ei joacă rolul unui înger.

”Atunci când îmi este dor de ea, mă apropii de lucrurile care mi-au rămas de la ea, iau tabloul și vorbesc cu ea și îi spun că sper că este bine, ca a scăpat de durere și să fie liniștită pentru că aici o să aibă cine să aibă grijă și de mine.”

Cartea Dariei de numește ”Aventura Emoțiilor în lumea zânelor” și poate fi găsită la editura Litera Graf.

ULTIMELE ARTICOLE

Astmul și prevenirea apariției sale

Astmul și prevenirea apariției sale. Astmul este o afecțiune cronică a căilor respiratorii. Este caracterizată prin inflamația și îngustarea acestora, care duce la dificultăți...

Ghid pentru părinți: Cum să sprijini un elev de succes

Ghid pentru părinți: Cum să sprijini un elev de succes. Educația este unul dintre cei mai importanți factori care determină succesul viitor al unui...

Păstrează-ți calmul când copilul nu e calm

Păstrează-ți calmul când copilul nu e calm. A fi părinte este o călătorie plină de bucurii, dar și de provocări. Una dintre cele mai...

Este posibil să prevenim diabetul doar cu un stil de viață sănătos?

Este posibil să prevenim diabetul doar cu un stil de viață sănătos? Diabetul este o afecțiune metabolică cronică caracterizată prin niveluri ridicate de glucoză...