Îndrăgita artistă Diana Dumitrescu a făcut o dezvăluire șocantă, la A7TV. Invitată în platoul emisiunii „Alături de tine”, la A7TV, Diana Dumitrescu a afirmat că a primit un mesaj de amenințare la adresa fiului său, Carol, în vârstă de 1 an și jumătate.
„Am primit un mesaj de amenințare pentru copilul meu, pe Facebook, foarte urât. Nu reproduc… acela a fost un moment în care am zis că fac atac cerebral și că mor. Mi se pare deplasat”, a dezvăluit aceasta, profund afectată de eveniment.
Frumoasa actriță a vorbit cu Alina Ilioi Mureșan despre provocarea de fi mămică, despre greutățile, dar și despre împlinirea de a avea un copil, după ce, în toamna anului 2019, a născut un băiețel pe nume Carol.
„Soțul meu a ales numele copilului. El și-a dorit foarte mult să îi punem numele Carol. Nume de rege.”, a afirmat Diana.
În platoul emisiunii, actrița a mai împărtășit și din visurile pe care le are în legătură cu tipul de bărbat care și-ar dori să ajungă Carol:
„Este o presiune asupra noastră de a încerca să nu greșim. Presiunea de a nu dezamăgi. E grea. Același lucru e și cu copilul tău. Mi-ar plăcea să cresc un bărbat cu picioarele pe pământ. Și să fie sigur.
Pentru că un bărbat trebuie să prezinte siguranță în viața lui și în viața femeii pe care o alege să îi fie soție și prietenă de viață. Să fie în același timp cald, și blând, și iubitor, și generos… Să nu fie egoist. Eu sunt egoistă…”
Puteți urmări interviul integral aici: