Acasă Emisiuni Mens Sana Diabetul gest...

Diabetul gestațional (de sarcină), cauze, simptome și tratament

Diabetul gestațional constituie o afecțiune specifică sarcinii care dispare de la sine, după naștere, în cele mai multe cazuri. Medicul Oana Steriade a explicat pentru Consuela Bălașa, în emisiunea ”Mens Sana”, din ce cauze apare, ce simptome sunt caracteristice si ce tratament presupune diabetul gestațional.

”Factorii de risc pentru apariția diabetului gestațional țin mai ales de stilul de viață. Sedentaritatea, fumatul, excesul ponderal, precum și un istoric de diabet gestațional, asociat unei alte sarcini, pot crește riscul de apariție a unui astfel de diabet, după săptămâna 24 de sarcină.

Acești factori de risc sunt modificabili, de aceea femeile care se încadrează în categoriile cu risc, trebuie să își planifice sarcinile: să corecteze acești factori de risc și, numai după aceea, să rămână gravide.

Parcursul uterin al fătului este influențat de diabetul de sarcină al mamei pentru că starea de hiperglicemie care se instalează după săptămâna 24 expune și fătul la aceeași hiperglicemie.

Glucoza sangvină se transmite direct fătului, ceea ce va determina o hipersecreție de insulină; acest lucru se va vedea mai târziu ca un risc crescut de obezitate a fătului în perioada de copil mic.

Pentru făt nu există risc de a dezvolta malformații, dar există risc metabolic.

Diabetul gestațional, care apare după săptămâna 24 de sarcină, nu este un diabet zaharat simptomatic. Motiv pentru care se apelează la testul de toleranță orală la glucoza.

Viitoarea mama trebuie sa mențină un stil de viață sănătos și o dieta echilibrată. Se recomanda mese frecvente, dar reduse cantitativ (3 mese principale și 2-3 gustari).

De asemenea se recomandă eliminarea zaharurilor simple si a alimentelor care au un index glicemic mare.

Trebuie evitate mezelurile si preparatele de tip fast-food, Dar sunt recomandate vitaminele si mineralele provenite din fructe si legume proaspete.

Totodată, hidratarea și exercițiul fizic sunt esențiale”

Pentru mai multe sfaturi, click pe link-ul de mai jos

Sourcea7tv

ULTIMELE ARTICOLE

Cum să abordezi clienții ...

Perioada sărbătorilor e...

Rolul familiei în planul ...

Familia ocupă un loc cent...

Istoria Zilei Recunoștinț...

Ziua Recunoștinței (Thank...

Povestea cutremurătoare a...

La doar 14 ani, Mihai fum...