Motivația se evidențiază atunci când dorim să obținem ceva sau mai degrabă dorim să evităm ceva anume. Cum suntem motivați să învățăm, să ne dezvoltăm și să obținem succesul?
Putem identifica două forțe contrare: una din exterior și una din interior.
Pe de o parte, ne dorim să aparținem, dorim să fim iubiți și să primim atenția pe care considerăm că o merităm. Așadar suntem motivați de răsplata externă pentru a progresa din punct de vedere social.
Pe de altă parte, ne străduim să explorăm acele domenii satisfăcătoare prin ele însele, fără a ține cont de răsplată. Suntem motivați intrinsec de o curiozitate naturală pe care o considerăm corectă în lumea noastră interioară, indiferent de părerile celorlalți.
Care motivație este cea corectă? Poate amândouă?
Să ne imaginăm doi copii de patru ani, Tom și Mira. Amândoi cresc în familii care le doresc tot binele din lume. Dar părinții au păreri total diferite despre modul în care-și pot motiva copiii pentru a obține succesul.
Parenting-ul lui Tom
Părinții lui Tom consideră că tot ceea ce băiatul lor are nevoie este dragostea. Deoarece sunt foarte atenți să nu-i slăbească motivația interioară, părinții lui Tom se abțin să-l laude și nu folosesc deloc răsplata. De fapt, au decis să nu-i dea nici un feedback lui Tom de teamă de a nu-i altera mintea atât de limpede.
Odată cu trecerea anilor, Tom dezvoltă o imaginație debordantă, cel mai mult timp jucându-se singur. Pentru că i s-a permis să-și urmeze pasiunile, Tom a putut stabili ce îi place și ce nu. Dar el nu a putut niciodată înțelege ce doresc alții și se irită foarte ușor ori de câte ori i se cere să îndeplinească anumite sarcini într-un anumit fel. Tom și-a dezvoltat stilul propriu de a vedea lumea și de a acționa, indiferent de părerile celorlalți.
Parenting-ul Mirei
Părinții Mirei consideră că ea are nevoie de reguli clare cu ajutorul cărora să definească ce e bine și ce e rău. Ei consideră că este de datoria lor să-i dea permanent feedback fetiței, în orice aspect al vieții ei. Mira își petrece zilele la grădiniță, la lecții de muzică și de balet. Odată cu trecerea anilor, Mira devine foarte bună în ceea ce adulții din jur apreciază. Pe de altă parte, pentru că nu are timp de joc liber sau de relaxare, Mira nu-și descoperă propriile interese. Singurătatea o plictisește.
Tom și tinerețea sa
În adolescență, Tom devine independent și începe să scrie literatură SF. El înțelege că nu este asemeni prietenilor săi și își petrece timpul mai degrabă la bibliotecă. Când vorbește despre scrierile sale, cei din jur nu le prea înțeleg. Cam pe la aceeași vârstă, Mira este șeful clasei și are o mulțime de prieteni și de admiratori. Ea știe care sunt așteptările celor din jur și nu-i dezamăgește. Uneori, presiunea pe care o resimte, este foarte greu de suportat – dar nu vorbește despre acest lucru: este secretul ei.
Pe la 20 de ani, Tom are o perspectivă unică asupra lumii. Este inteligent dar nu-i place să lucreze pentru bani și, drept urmare, se simte frustrat. Tom urăște ideea de conformare socială și este afectat ori de câte ori cineva interferează cu exprimarea sa artistică.
Putem afirma că Tom știe multe despre sine dar nu se prea descurcă în ceea ce privește conectarea cu ceilalți. I se pare că indivizii acceptă și respectă reguli pe care nu le chestionează deloc, asemeni unei turme de oi. Nu dorește să se integreze în acest tip de societate; mai degrabă începe să caute utopia – societatea perfectă, conform standardelor sale.
Mira și tinerețea sa
Mira devine studentă la o universitate foarte bună de medicină și realizează că, aici, nu va deveni niciodată șeful clasei. Odată ce conștientizează acest lucru, motivația sa scade rapid și se întreabă dacă medicina chiar este cea mai bună alegere pentru ea. Deoarece nu poate renunța la facultate, caută o altă variantă de validare în consiliul studențesc. Din această poziție, Mira cunoaște studenții și așteptările lor dar nu știe nimic din ceea ce ea dorește. Toată viața sa a învățat să asculte, călăuzindu-se după feedback-ul exterior. Aproape că nu are abilitatea de a chestiona regulile societății în care a crescut.
Cine suntem?
Urmându-ne îndemnurile inimii, putem afla cine suntem dar nu putem învăța să fim fericiți în mijlocul altora. Ascultându-i pe ceilalți, suntem motivați să fim parte din lumea lor dar nu prea ne ajută să chestionăm acea lume cu regulile ei.
Cercetătorii susțin că a echilibra cele două tipuri de motivație, nu este simplu nici pe departe. O meta analiză a 128 de studii a examinat efectul răsplății (motivația externă) asupra motivației interne. În timp ce cele mai multe metode de răsplată (externă) scad considerabil motivația internă, feedback-ul pozitiv (și acesta fiind un motivator extern), ne inspiră să ne continuăm eforturile. Cu alte cuvinte, încurajările sincere ne ajută să înaintăm în timp ce banii sau cadourile, ne scad motivația internă.
Tu asculți de inima ta sau vocile din societate?
