miercuri, iulie 17, 2024
Acasă Editoriale Spiritualitate Despre creștere...

Despre creștere…

Un nou început

Nașterea reprezintă unul dintre cele mai mari motive de bucurie. Pentru că la naștere nu apare doar o plăntuță, un animal sau un pui de om ci se naște însăși speranța. Speranța că într-o zi firava plăntuță va aduce rod, că pufoșenia va fi bucuria copiilor și copilul va duce mai departe moșternirea bună a părinților săi oferindu-se lumii ca făuritor de bine, de frumos.

Singura cale de a ajunge la ținta neintenționat propusă dar implicită, este creșterea celui de curând născut. Dacă nu există creștere, nașterea în sine nu doar că-și pierde farmecul ci însuși scopul. Ce ar fi nașterea fără creștere?
Am adus această discuție în platoul Comorilor Înțelepciunii și sunt încântată să vă ofer câteva frânturi dintre discuțiile cu invitații mei:

Creștini infantili

Cum arată oare un creștin infantil? Vă amintiți ce le spunea apostolul Pavel corintenilor? Nu le-a putut vorbi ca unor oameni în toată firea ci ca unor bebeluși. Și nu era deloc încântat de statutul credincioșilor acelora. Este evident că el se aștepta la altceva…

Așa cum bebelușului trebuie să-i fie împlinite exclusiv nevoile deoarece este dependent de părinți, și creștinul abia născut are nevoie de ajutorul Tatălui ceresc și al fraților săi. Dar dacă din punct de vedere fizic, creșterea este un proces natural, creșterea spirituală are loc în mod intenționat, voit. Este un proces inițiat de Însuși Dumnezeu (El naște dragostea în noi) și continuat doar cu acordul omului.

Bebelușul spiritual se caracterizează prin aceea că nu poate suferi “hrană tare”.
Ce înseamnă oare această “hrană tare”?

V-aș propune un scurt exercițiu de imaginație: vizualizați un copil. De aproximativ doi anișori. Nu-i așa că, oricât de dulce ar fi, nu puteți omite comportamentul său egocentrist? Se cam simte centrul universului… Totul i se cuvine, nu acceptă NU-urile, nu se sfiește să-și exprime nemulțumirea, lovește și țipă ca din gură de șarpe oridecâteori nu i se îmdeplinește vreo dorință, etc. Dar este normal și acceptăm această realitate pentru simplul motiv că este … prea mic. Acum vizualizați-l peste ani, la maturitate. Dacă nu și-a însușit normele de dezvoltare, dacă nu a acceptat faptul că el nu este nicidecum buricul pământului și că nu este vorba doar despre el, comportamentul său îți va stârni repulsie, indignare. Nu este normal!!! Și, concluzia evidentă este propria nefericire și nefericirea celor din jur.

Dar să ne întoarcem la bebelușii noștri spirituali: este perfect normal să menajăm pe cei proaspeți în credință, este normal să le oferim circumstanțe atenuante și nenumărate dovezi de acceptare, iertare („de șaptezeci de ori câte șapte”), bunăvoință, dragoste divină – pentru că un creștin este (sau trebuie să fie) un canal prin care Tatăl ceresc Își revarsă dragostea peste oameni. DAR, dacă un creștin care „și-a rupt papucii” zeci de ani pe drumul spre biserică nu poate suporta hrana tare (mustrarea, îndemnul, chiar pedeapsa uneori) și dă dovadă de aceeași încăpățânare bebelușească de la început, cum poate să-și mai asume numele de creștin? Acest specimen de om (pot fi eu, poți fi tu, indiferent de câtă cunoștință avem – pentru că nu informația ne schimbă ci aplicarea ei) arată exact ca un adult cu suzetă-n gură care se tăvălește într-un supermarket că nu i se oferă ceea ce cere…

Creșterea în Hristos

Și totuși Dumnezeu ne iubește. Chiar și după zeci de ani de „bebelușeală”. Și are răbdare. Infinită. Riscul nu constă în a epuiza dragostea divină ci în a nu o mai desluși. Ajungem să nu mai pricepem că suntem iubiți: „De aceea vă spun: orice păcat și orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.” (Matei 12:31).

Dragi frați creștini, vă invit acum să decidem „să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” Să-L lăsăm pe Domnul Isus Hristos să-Și finiseze chipul în noi așa cum frumos spunea Pavel colosenilor: „…v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Col.3:10)

Rămâneți deci aproape de a7tv în fiecare sâmbătă pentru a descoperi noi comori de înțelepciune astfel încât hrana spirituală să fie îndeajuns de „nutritivă” pentru a crește până „la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:13)!

 

Articol realizat de Narcisa Ispas

ULTIMELE ARTICOLE

Importanța educației emoționale în școli

Educația emoțională, adesea denumită și inteligență emoțională, se referă la capacitatea de a recunoaște, înțelege și gestiona propriile emoții și de a recunoaște și...

Nu e niciodată prea târziu să înveți ceva nou

Învățarea este un proces continuu care nu ar trebui să se oprească niciodată, indiferent de vârstă. Fie că e vorba de dezvoltarea unor noi...

Medicii neonatologi și importanța lor crucială în viața noastră

Medicii neonatologi joacă un rol esențial în îngrijirea celor mai vulnerabili pacienți: nou-născuții, în special cei prematuri sau cu probleme medicale complexe. Expertiza lor...

Cele mai importante versete din Biblie pe care să le memorezi

Selectarea celor mai importante versete din Biblie este subiectivă și poate varia în funcție de interpretare și context. Însă, iată câteva dintre versetele considerate...