În contextul în care depresia este una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel mondial, în care majoritatea concediilor medicale solicitate în România au drept motiv depresia și în care această suferință este foarte pe nedrept judecată – dacă suferi de depresie sau anxietate imediat ești catalogat drept dus cu capul și rămâi singur, creștinismul are o soluție veche de mii de ani dar foarte eficientă. Cel puțin așa pare din afirmația de mai jos a apostolului Pavel:
„Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4:7
Dincolo de nevoia legitimă de tratament medicamentos în anumite cazuri, elementul Pacea lui Dumnezeu reprezintă cheia succesului creștinului în învingerea depresiei.
Ce este pacea lui Dumnezeu?
Pacea – această virtute mult râvnită și-n același timp atât de neprețuită este gândul lui Dumnezeu pentru mine și pentru tine conform textului din Ieremia 29:11.
“Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor si o nădejde.”
Omul deseori Îl percepe pe Dumnezeu drept o ființa super puternică, distantă și răzbunătoare. Așa Îl considera și Ghedeon, marele judecător evreu în timpul Vechiului Testament, când Dumnezeu l-a ales drept lider pentru reforma în închinare. Când Dumnezeu i-a descoperit lui Ghedeon că nu avea nicidecum gândul de a-l ucide ci de a-l trimite la treabă, a-l împuternici în lucrarea de reabilitare a poporului său, Ghedeon L-a numit pe Dumnezeu drept Domnul păcii în Judecători 6:24.
Și oricine își ia timp de a-L cunoaște pe Dumnezeu, va ajunge la aceeași concluzie: Dumnezeul creator și răscumpărător, Dumnezeul dragostei agape este Domnul păcii.
Dumnezeu deține deci pacea și este doritor să o ofere mie și ție, care ne luptăm cu multe îndoieli, care ne chinuim sufletele privind la latura întunecată a vieții, care vedem aspectele negative în noi, în alții, cât și în circumstanțe…
Un creștin care nu are pace este un paradox, chiar dacă se numește pe sine creștin. Pentru că întâlnirea cu Dumnezeu înseamnă prezența Duhului Sfânt a cărui roadă este dragostea, bucuria, pacea, conform Galateni 5:22.
„Căci El este pacea noastră care din doi a facut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i desparțea” ne spune Pavel în Efeseni 2:14. Dumnezeu poate face pace în interiorul tău frânt de păcat la fel de bine cum poate face pace între tine și oricine altcineva.
Pacea lui Dumnezeu este deci prezența lui Dumnezeu.
Cine nu are pace?
Deși Dumnezeul păcii poate fi relevant pentru oricine, unii dintre noi nu beneficiem de pacea Sa pentru că alegem să fim răi. Profetul Isaia afirma simplu: „Cei rai n-au pace, zice Domnul.” (Isaia 48:22)
În mod straniu, umanitatea caută pacea inițiind războaie. Și istoria a înregistrat mult prea mult conflict și prea puțină pace. Dacă nu războiul, nu conflictul este metoda corectă pentru obținerea păcii, atunci care să fie?
Lao Tse afirma următoarele: “Ca să fie pace în lume, trebuie ca popoarele să trăiască în pace. Pentru ca popoarele să trăiască în pace, oraşele nu trebuie să se ridice unele împotriva altora. Pentru a fi pace în orașe, vecinii trebuie să se înţeleagă. Ca să fie pace între vecini, trebuie ca armonia să domnească în familie. Ca să fie pace în casă, trebuie s-o găseşti în propria inima.”
De aici deducem destul de facil că lipsa păcii la nivel macro se datorează lipsei păcii la nivel personal. Războaiele în numele obținerii păcii au originat într-un suflet cheie din care lipsea pacea.
Bun. Dacă lipsește pacea, această nevoie trebuie gândită în primul rând la nivel personal. Mergem pe principiul „Vezi-ți bârna din propriul ochi înainte de a încerca să scoți paiul din ochiul vecinului.”
Mântuitorul știa bine că orice conflict ia naștere într-o inimă lipsită de pace de aceea a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14,27). În acest context, putem înțelege mai bine promisiunea conform căreia pacea lui Dumnezeu ne va păzi inimile și gândurile care atât de ușor pot aluneca în interpretări negativiste ale evenimentelor cotidiene. De aici până la anxietate și chiar depresie este doar un pas.
Orice variantă de pace pe care noi o găsim în diferite conjuncturi create prin forțe proprii se va dovedi mai devreme sau mai târziu insuficientă, incapabilă a ne păstra liniștea. Pacea noastră, pacea lumii este prea fragilă în fața depresiei. Dar pacea lui Dumnezeu, care-i dincolo de priceperea umană, este suficient de în stare a ne ocroti inima și mintea în orice conjunctură. Și ca să nu rămână nici un dubiu, priviți la mărunțișurile care pot strica liniștea cuiva (gen ai o zi super proastă pentru că nu-ți stă bine părul) și la puterea unui părinte credincios care, în ciuda suferinței, rămâne demn și bine ancorat în speranța revederii copilului care a trecut în neființă.
Nu au pace cei care aleg răutatea, autosuficiența și nerecunoașterea Dumnezeului păcii.
Cât costă pacea și cum o putem achiziționa și păstra?
Pacea este darul lui Dumnezeu pentru sufletele care se încred în planurile Sale bune pentru ele. Pacea așadar nu ne costă ci ia naștere în noi odată cu prezența Domnului păcii în inimile noastre. Atunci de ce nu au nici creștinii parte de pace? (Se pare că depresia nu ține cont de apartenența religioasă.) Poate pentru că nu au păstrat-o? Pacea, deși este darul lui Dumnezeu, nu poate rămâne într-o inimă care decide să trăiască fără Dumnezeu. El Își ia pacea înapoi! „Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea, zice Domnul, bunătatea și îndurarea Mea.” Ieremia 16:5
Păstrarea păcii este consecința conlucrării omului cu Dumnezeul păcii. Iată câteva îndemnuri biblice:
„Căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.” (Efes. 4,3).
„…să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și s-o urmărească.” 1Petru 3:11
„Urmăriți pacea cu toți si sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Evrei 12:14
„Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiși un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători. Coloseni 3:15
Așadar pacea este la îndemâna oricui o dorește. Și oricine o dorește, face eforturi să o păstreze.
Viața ne-a dovedit că poate fi extrem de zgârcită în pace dar Dumnezeul păcii este aproape de oricine Îl dorește. Și da, depresia este o mare problemă și printre credincioșii creștini pentru că și ei sunt oameni. Însă un tratament corespunzător îmbrăcat în încredere deplină în Dumnezeul păcii este un succes garantat.
„Însuși Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel.” 2Tes.3:16