Pentru copiii în creștere, începerea tratamentului ortodontic este o fază foarte importantă și provocatoare în viața lor. Cu cât dinții sunt mai bine aliniați și cu cât pot fi mai ușor curățați, cu atât mai bună este juxtapunerea dintre cele două arcade dentare. Deci, cu atât este mai mică incidența parodontozei, care este principala cauză a pierderii premature a dinților.
Chiar dacă suntem tentați sa credem ca un medic stomatolog poate rezolva orice tip de problema a dinților, este bine sa ne reamintim ca și stomatologia se împarte pe mai multe specializări.
Medicul stomatolog curant poate identifica problema de baza, urmând sa ne îndrume către medicul care este pregătit sa rezolve problema. La fel se întâmplă și în cazul copiilor care au nevoie și de expertiza unui medic ortodont.
Medicul Anca Olteanu a fost prezentă în emsiunea ”Mens Sana” cu Consuela Bălașa și explicat care este vârsta ideală la care ar trebui să trecem pragul ortodontului pentru un consult și eventual și montarea unui aparat dentar.
”Vizita la medicul ortodont este necesară în jurul vârstei de 6-7 anișori, atunci când copilul începe să permute dinții, când apar molarii de 6 ani, primii molari definitivi, pentru că medicul ortodont poate să evalueze atât stadiul erupției dentare cât și necesitatea unui tratament ortodontic.
Evident că unele tratamente pot fi conduse cu succes și înainte de vârsta de 6 ani, iar medicul pedodont este cel care evaluează copilul în jurul vârstei de 3-4 ani și poate constata necesitatea tratamentului ortodontic de la vârsta aceasta.”