De ce? – A7TV – Trăiește viitorul!

Copiii mici sunt specializați în terorizarea noastră, a părinților, cu întrebarea “de ce”. Întrebarea aceasta devine de-a dreptul iritantă! Uneori pentru că ne plictisim să răspundem, alteori pentru că nu știm să răspundem…
Cert este că „de ce”-urile copiilor sunt la fel de naturale precum le este respirația. O perioadă. După care „de ce”-urile se pierd ușor ușor până la dispariție din vocabularul copilului (în fața noastră!).
Drept consecință, noi resimțim o ușurare considerabilă. Tot pentru o perioadă…
Pentru că un copil care nu mai adresează întrebarea „de ce”, ridică (sau ar trebui să ridice) un semn de întrebare în mintea părinților.

Unde este problema?

Noi, părinții, nu înțelegem valoarea lui „de ce” când copilul are 2-3 ani. Și, ca atare, nu-i împlinim nevoia de învățare, de explorare, de căutare de răspunsuri la cei dragi, înmânându-i lucruri, jucării sau chiar un mic ecran care-i poate satisface curiozitatea.

Ce „pricepe” copilului?

Că întrebările sale nu sunt importante.
Că răspunsurile nu se găsesc la persoanele dragi.
Că el nu este suficient de interesant încât să i se acorde atenție.
Că nu este iubit.
Și altele…

Peste ani…

Peste câțiva ani, când simțim noi că ni s-a transformat copilul într-o ființă gânditoare capabilă a pricepe ceva din viață, suntem pregătiți să răspundem „de ce”-urilor care… nu mai vin însă. Copilul a înțeles corect mesajul: nu noi suntem cei care le putem furniza informațiile de care are nevoie. Deja la vârsta adolescenței mulți dintre părinți devin destul de irelevanți pentru copiii lor. Tableta, smartphone-ul și prietenii i-au devenit aliați de nădejde în descoperirea lumii.

Consecința

Știi gluma aceea? Tu, părinte responsabil, îți întrebi adolescentul (sau preadolescentul):
– Vrei să vorbim despre sex?
La care ți se răspunde nonșalant:
– Da. Ce vrei să știi?

Astfel, dragă părinte, ai pierdut șansa de a-ți mentora copilul pentru că nu ai înțeles la timp importanța inofensivului „de ce”.

Dacă, din fericire, mai auzi miraculoasa întrebare din gura copilului tău, nu uita că șansa aceasta este unică. Răspunde. Odată. De două ori, de o sută ori dacă e necesar. Coboară până la inocența sa și folsește-o picătură cu picătură. Pentru că nimeni nu va putea împlini cu mai multă dragoste nevoia sa de cunoaștere.

“De ce”-ul satisfăcut al copilului tău de 2-3 anișori este poarta deschisă spre inima lui de adolescent.

Succes!

Narcisa Ispas

Realizator A7TV/Psiholog

 

Distribuie articol:
Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *