
Avantajele minimalismului
Deviza minimaliștilor este „mai puțin înseamnă mai mult”. Altfel spus, disociindu-se atât fizic cât și mental de excesul de bunuri materiale, minimaliștii nu își (mai) caută fericirea prin consumerism, deci în dezvoltarea interioară, în experiențe de viață și în relații interpersonale semnificative. Iată câteva avantaje pentru a trage și tu aer în piept înainte de a-ți face curat în viață, în stil minimalist:- Vei economisi bani. Pentru că vei înțelege că nu ai nevoie de cantitate cât de calitate. Pentru început, nu vei mai cumpăra compulsiv, în perioada reducerilor, încă un pulover fistichiu care va rămâne uitat în fundul dulapului pentru 2 ani, ci vei avea o garderobă – capsulă cu piese atemporale, care nu se demodează și pot fi ușor combinate între ele.
- Vei petrece mai puțin timp făcând curățenie. Vei ști că fiecare obiect are locul lui anume și îl vei pune imediat după folosire la loc – ceea ce va fi ușor, pentru că nu vei avea decât strictul necesar și nu vor cădea cele două cratițe de la bunica pe tine, în timp ce tu o cauți pe a patra.
- Vei avea mai puțin stres, mai multă libertate, pentru că ceea ce posezi nu te va mai poseda. Nu te vei mai îngrijora că nu găsești ceva. Vei avea în minte tot ceea ce ai. Când vei pleca în călătorie vei ști mereu ce să împachetezi cu tine.