Acasă Articole Social De ce românce...

De ce româncele amână căsătoria?

De ce româncele amână căsătoria? Căsătoria este o decizie pe care generațiile de astăzi o iau tot mai greu și la vârste tot mai înaintate. Așteptăm să terminăm studiile, să ne începem cariera visată, să câștigăm bine, eventual, să ne cumpărăm și o casă. Apoi, cântărim foarte bine argumentele pro și contra înainte de a oficializa relația. Analizăm trăsăturile partenerului, credințele și percepțiile lui despre viață, iar pentru a afla dacă suntem compatibili cu el, hotărâm să ne mutăm împreună înainte de a ajunge la altar.

Aceasta este „rețeta” pe care cuplurile de astăzi o urmează înainte de căsătorie, convinse că le va asigura o viață întreagă fericită împreună. Paradoxal sau nu, rata divorțurilor s-a dublat în ultimele trei decenii.

Ce spun datele INS?

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că, în 2019, una din patru căsătorii din România s-a finalizat printr-un divorț. În pandemie, s-a înregistrat un divorț la 3,5 căsătorii încheiate. Prin comparație, cu 30 de ani în urmă, doar unul din șase cupluri căsătorite ajungeau la divorț. Astfel demonstrând că această abordare modernă a căsătoriei nu aduce mai multe avantaje decât cele din trecut.

De ce româncele amână căsătoria? Iată motivul principal conform studiului realizat de University of California, Davis, ”What Women Want: Family Formation and Labor Market Responses to Marriage Incentives”:

Salariile femeilor cresc mai repede decât ale partenerilor lor

În cazul femeilor, viteza de creștere a salariilor este mai ridicată decât cea a bărbaților din aceeași grupe de vârstă.

Are loc o emancipare salarială (dacă poate fi numită astfel) mai rapidă. Iar pe măsură ce salariile lor cresc în dinamică mai mare în comparație cu cele ale bărbaților, ele devin mai puțin dependente economic de bărbați, nefiind constrânse să-și pună pirostriile pentru a supraviețui mai ușor.

Ideea este că pentru multe femei, în special pentru cele care câștigau salariul minim pe economie, faptul că acum câștigă mai bine le permit să fie mai puțin dependente financiar de parteneri pentru chirie, alimente sau utilități.

Asta înseamnă că alegerea de a se căsători devine mai puțin legată de nevoile financiare. În schimb ține mai mult de alte lucruri. Cum ar fi dragostea, normele sociale, religia sau dorința de a întemeia o familie.

Ce alte motive mai există? 

Cariera înainte de toate…

Femeilor care își amână căsătoria din motive de dinamică profesională le poate fi uneori dificil să-și găsească un partener stabil și de încredere. Ele pun accent pe împlinirea profesională și își doresc alături un bărbat cel puțin la fel de ambițios. Psihologul Jeremy Nicholson scria în Psychology Today că femeile moderne se luptă să își găsească parteneri potriviti. Deoarece societatea se așteaptă ca femeile să fie lideri atât la serviciu cât și acasă. Standardele ridicate le împiedică de multe ori să-și găsească partenerul potrivit.

Coabitarea, ca test de compatibilitate

Căsătoria este amânată atunci când femeile decid să locuiască cu partenerul lor înainte sau fără să se căsătorească. Cuplurile aleg să trăiască împreună din mai multe motive. Pentru a pune în comun resursele, pentru a testa compatibilitatea căsătoriei sau pentru a valida faptul că traiul în comun este așa cum și l-au dorit. Căsătoria ar veni ca ceva natural. În literatura de specialitate (și în bagajul cultural moștenit) există multe controverse cu privire la faptul dacă traiul în comun este sau nu dăunător căsătoriei, dar indiferent de ce spun studiile, tot mai multe femei optează pentru a trăi alături de partener fără a-și oficializa relația. Ci mai degrabă pentru a o valida sau dimpotrivă, a o invalida.

Coabitarea nu ajută viitorul unei relații, ba din contră, susține sociologul Bradford Wilcox în studiul său. Partenerii care se mută împreună pentru a-și testa compatibilitatea au un risc cu 15% mai mare de a ajunge la despărțire. „Mulți dintre tinerii adulți de astăzi au convingerea că traiul împreună este una dintre cheile succesului unei căsnicii și motivul pentru care peste 70% dintre cuplurile care se căsătoresc azi au locuit împreună înainte. Dar această teorie general acceptată este greșită”, spune sociologul american.

1 COMENTARIU

Comments are closed.

ULTIMELE ARTICOLE

Alaturi de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...

Pericolul alegerilor prez...

Pericolul alegerilor prez...