De ce întrebări incomode? Albert Einstein spunea: „Dacă aș avea la dispoziție o oră în care să rezolv o problemă, iar viața mea ar depinde de acea soluție, aș petrece primele 55 de minute determinând care este întrebarea potrivită. Pentru că o dată ce știu întrebarea corectă aș putea să rezolv problema în mai puțin de cinci minute”.
Ce reprezintă întrebările?
Întrebările reprezintă un segment foarte important în procesul comunicării. Ele deschid calea spre cunoaștere, după cum afirma și I. Alexandru Tătar: “Întrebarea așteaptă cu înfrigurare un răspuns”. Tot ele generează deschidere între subiecți și pot stimula o comunicare mai profundă. Întrebările au potențialul de a convinge ascultătorul, de ai deschide mintea către adevăruri la care încă nu s-a gândit.
De aceea, ele sunt des folosite de către profesorii, educatorii și mentorii buni, pentru a stimula și a dezvolta gândirea elevilor și ucenicilor. Întrebarea retorică și didactică este adresată întodeauna pentru a veni în ajutorul celui care o aude. Acest fel de întrebări sunt destinate oamenilor care în mod natural nu își pun singuri întrebări. Sau cel puțin, nu își pun întrebările pe care mentorul ar dori ca ei să și le adreseze singuri.
Întrebarea este propriul mentor
În consecință, un om care are în minte multe întrebări, își este propriul său educator. Iar un educator care are în minte și adresează multe întrebări, este un educator care construiește oameni înțelepți. Sunt deacord cu zicala care zice: „Un om înțelept poate învăța mai mult dintr-o întrebare prostească, decât un om prost dintr-un răspuns înțelept”.
Nu mai punem accent pe întrebări…
Totuși, în general, în comunicarea profesorală din ziua de astăzi, nu se mai pune același accent pe întrebări. Deseori elevilor și studenților li se cere să învețe răspunsuri fără să știe care sunt întrebările. În alte cazuri, citirea cursului de la catedră sau impunerea învățării lui obligă studentul să se gândească la: „cam ce întrebări ar putea pune profesorul?”, decât să-și ridice întrebări sincere, născute din curiozitate, întrebări care să contribuie cu adevărat la dezvoltarea persoanei. Până și întrebările care verifică cunoștințele acumulate de elev, sunt în mare parte întrebări cu un potențial scăzut de dezvoltare.
Răspunsurile sunt deja oferite
Deasemenea, de multe ori, vorbitorii publici oferă auditoriului o sumedenie de răspunsuri, fără ca măcar aceștia să fie interesați dacă ascultătorii și-au pus vreodată asemenea întrebări. În acest caz, masa de informație nu este cerută, deci nu este primită cum se cuvine, iar în situații extreme poate chiar să nu fie nici bine venită. Un predicator și un orator poate fi cu mult mai de succes dacă mai înainte de a-și structura predica sau discursul, acesta tatonează terenul în căutare de frământări și întrebări comune în rândul publicului. Uneori un discurs poate fi mai bun doar dacă reușește să ridice o întrebare în mintea publicului.
Evanghelia sprijină discursul pe bază de întrebări
Aceste două stiluri de comunicare și de mentorare (stilul bazat pe răspunsuri și stilul bazat pe întrebări) sunt puse față în față și în Evanghelii. Pe de o parte, rabinii accentuau importanța memorării regulilor și poruncilor, oferind explicații și raționamente complexe. Aceste argumentații și filozofii glorificau intelectualitatea învățaților, dar lăsau uscate sufletele doritoare de adevăr acoperind frumusețea Scripturii. Comunicarea lor era bazată pe afirmații și tradiții.
De cealaltă parte îl avem pe Isus care ilustra și aplica Scriptura, care scotea la iveală principii vechi și sensuri noi din aceleași pasaje folosite de rabini. El explica simplu dar clar adevărurile Divine, făcându-le relevante captivante și aplicabile pentru public. Creativitatea era stimulată: lucruri la care nimeni nu se gândise înainte erau prezente în discursurile lui Isus, iar acest lucru atrăgea ascultătorii. El vorbea cu putere. Încă din copilărie Isus a folosit cu multă îndemânare această armă. Episodul de la doisprezece ani al lui Isus și discuția cu rabinii în acea ocazie, au fost foarte frumos consemnate de E.G.White. Încă de pe atunci Copilul Divin a reușit să deschidă ochii marilor învățați din acea vreme, doar punând câteva întrebări nevinovate. De-a lungul vieții Sale, comunicarea Lui a fost bazată pe ilustrații și întrebări.
Știința comunicării este una foarte amplă
Știința comunicării este una foarte amplă. Ea are conexiuni adânci cu multe alte domenii științifice. S-au scris de-a lungul timpului multe lucrări pe această temă. Mai puțină atenție a fost oferită însă interogațiilor. În omiletică, de exemplu, putem observa acestă lipsă la nivel general. În oratorie deasemenea întrebările ocupă un loc marginal și când se abordează se discută cu preponderență în cadrul retoricii.
În domeniul educației putem găsi ceva mai multă literatură pe această subtemă a comunicării, Însă, vorbind de educația supremă, cea Divină, din nou există insuficiență în direcția întrebărilor. De ce? Probabil că rezultatul este mai important decăt metoda, consecința mai vizibilă decât cauza. Întrebarea (care conduce la știință) a fost mai puțin abordată științific. Consider totuși că întrebările au un rol primordial și motoriu atât în știință cât și în dezvoltare. Deasemenea consider interogația unul dintre punctele de mare importanță în toate tipurile de comunicare. De aceea voi aborda în această lucrare doar acestă ramură a comunicării.
