Acasă Editoriale Educație Cum vrem să f...

Cum vrem să fie copiii noștri adulți?

Cum vrem să fie copiii noștri adulți?

Educația nu este ceva de o clipă. Nu se petrece repede. Educația îți cere timp. Noi vrem progrese rapide, și în acest secol al vitezei vrem ca ai noștri copii să progreseze cât mai repede. Însă, toate lucrurile mari sunt făcute din piese și bucăți mici: avioanele cât sunt ele de mari sunt construite din milioane de piese mici; casele, blocurile, turnurile uriașe sunt construite în timp și din milioane de piese mici. Tot ce se construiește este făcut în timp și din multe piese mici.

Cum vă imaginați copiii dumneavoastră peste 20 de ani?

Este foarte posibil ca noi astăzi să privim la vârful bocancului și să nu privim departe în viitor. Haideți să ne imaginăm copiii noștri peste 20 sau 30 de ani. Cum este acest adult crescut de noi ca părinți până la această vârstă? Ce calități are? Care sunt valorile lui? Care este domeniul lui de activitate? Cum v-ați dori să fie? Puteți găsi niște răspunsuri la aceste întrebări? Cele mai întâlnite răspunsuri ar fi:

– să fie un adult conștient – conștient de competențele lui;

– să aibă pasiune pentru munca lui;

– să aibă încredere în sine;

– să fie motivat să învețe, să progreseze;

– să fie corect, cinstit, sănătos, echilibrat emoțional etc.

Toate aceste caracteristici și calități nu se produc peste noapte, ci în timp. Nu se naște nimeni adult!

”Într-un sat vine un domn de la oraș și întreabă așa cu mândrie și ironie în voce un sătean, un bătrân care ședea la poartă: `Domnule, s-a născut în satul acesta vreun om mare?` Bătrânul, înțelept, a prins ironia din vocea lui și i-a răspuns: `Din câte știu eu, în satul acesta s-au născut doar bebeluși!`”

Educația cere timp…

Nicio o altă creatură nu vine la viață așa de neajutorată ca puiul de om. Puii de găină imediat merg și mănâncă, vițelușul merge în câteva ore. Copiii oamenilor au nevoie de atenția, de îngrijirea noastră mult timp, ani de zile. Chiar și după ce încep să meargă și să mănânce singuri tot au nevoie de grija noastră.

Pentru a avea un copil cu acele caracteristici enumerate mai sus, trebuie ca zi de zi, puțin câte puțin, an de an, să contribuim la educația copiilor.

Cum va arăta lumea de mâine? Cum educăm copiii?

Dr. Maria Montessori spunea, că noi educăm, pregătim niște copii pentru o lume care nu va fi la fel ca cea de astăzi. Să ne gândim cum arăta lumea când noi eram copii? Mai mult ca niciodată, lumea se schimbă foarte repede. Cum va fi lumea peste 20 de ani când copiii noștri vor fi adulți? Dacă noi îi pregătim pe copii pentru lumea de acum, nu se vor descurca pentru lumea de mai târziu!

Educația Montessori poate fi o soluție. Această pedagogie propune o educație – ”Pregătire pentru viață.”

Articol scris de Ciprian Piciorang

1 COMENTARIU

Comments are closed.

ULTIMELE ARTICOLE

Alaturi de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...

Pericolul alegerilor prez...

Pericolul alegerilor prez...