Cum vedem viața după moartea clinică? Moartea clinică reprezintă, de fapt, perioada de timp în care organismul nu mai poate reacționa la diverși stimuli interni sau externi, care pot determina reluarea activității automate a miocardului (mușchiul inimii) și a respirației, respectiv a centrilor nervoși cardio-respiratori, situați în trunchiul cerebral.

Moartea clinică din perspectivă științifică

Din punct de vedere științific, experiențele de moarte clinică au loc în perioada dintre moartea clinică definită medical și resuscitare. Nu doar știința este preocupată de aceste experiențe descrise de anumite persoane, ci și religia sau ezotericul. Persoanele aflate în această stare fie nu își amintesc de niciun fel de experiență, fie trec printr-o stare de detașare de corp sau experimentează lumini puternice (la capătul unui tunel). Unii au vorbit ulterior de stări de fericire, alții de stări de frică sau panică. Se pare că aceste experiențe de moarte clinică au loc mai ales atunci când procedurile de resuscitare au durat mai mult iar aprovizionarea creierului cu oxigen este întârziată. Această insuficiență afectează mai ales lobii temporal și parietal din creier, precum și girusul angular. Dar nu se știe dacă aceste experiențe provin din aceste regiuni cerebrale. Oamenii de știință analizează acest gen de experiențe și în cazul persoanelor care nu se află în moarte clinică: de exemplu, anumiți pacienți care suferă de migrene văd uneori lumini, în timp ce unii bolnavi de epilepsie trec prin experiențe de detașare corporală.

Moartea clinică din perspectivă creștină

În timpul lui Isus, existau deja două orientări opuse cu privire la viaţa de după moarte, una tradiţionalistă, reprezentată de farisei, și cealaltă elenistă, promovată de saduchei.

Isus nu a lăsat deloc impresia în predicile Sale că ar îmbrăţișa vreuna dintre ideile saducheilor. Deși face apel la termenul de „suflet”. Acesta nu a fost utilizat în sensul unei componente imateriale ce poate fi detașată de corp. Deși Isus S-a folosit de concepţii populare vehiculate la acel timp (așa cum transpare ideea de nemurire a sufletului din parabola cu bogatul și săracul Lazăr). Acest demers nu a fost făcut pentru a promova o concepţie străină tradiţiei biblice. Ci pentru a facilita receptarea mesajului pe care Iisus dorea să îl transmită. Cu toate acestea, mulţi interpretează literal pasaje de acest gen, care au fost intenţionat enunţate alegoric pentru a evidenţia adevărata realitate din spatele textului, nu pentru a furniza detalii asociate vieţii de după moarte.

Cum vedem viața după moartea clinică?

În emisiunea ”Matinal A7” cu Iosif și Beni Graur, invitata Valeria Jalenco, psiholog și antreprenor, ne spune cum a văzut viața după experiența morții clinice: ”Un om care are o boală, de multe ori este singur cu boala lui. Cumva el îmbrățișează boala. E o relație toxică aș putea spune. Și iată că și eu am avut o relație toxică cu scolioza mea care deși încercând să lupt cu ea, aceasta progresa, avansa. La un moment dat am recurs la operație. Intervenția chirurgicală însă nu a fost impecabilă. Din câte vedem se mai întâmplă să și mori. În momentul în care eram în moarte clinică am descoperit un alt aspect al vieții. Mesajul nepermanenței. Și atunci odată ce am revenit la realitate, viața mi s-a părut mult mai ușoară. Lucrurile nu mai păreau atât de dramatice sau tragice. Pentru că odată ce ai experimentat moartea, viața nu mai pare grea.”