Cum și când devenim buni?

Profesorul Dumitru Borțun ne abordează dezvoltarea judecății morale la copil prin mai multe perspective, de la cea sociologică, la cea psihologică, și chiar filosofică. Altfel spus, cum ajunge un copil, de la starea de… animăluț rău la statutul de „om de omenie”.

Dar, pentru început, la ce s-ar rezuma morala creștină? La a-ți trata aproapele cu compasiune și prețuire, ca pe un egal al tău, nu a-l tolera, deci a reuși, cu chiu cu vai să-l suporți.

Puterea exemplului

Având în spate o carieră didactică de 40 de ani, domnul profesor identifică inițial importanța educației primite în societate, mai exact, în primii ani de viață ai copilului, în sânul familiei, chiar extinse, apoi, bineînțeles, în cadrul școlii.

Urmărește emisiunea pentru a descoperi mai multe despre rolul bunicilor, dar și despre metode prin care părinții pot să aibă un rol activ în formarea propriilor copii și despre cum pot colabora eficient cu școala.

Vârsta maturității

Uneori, dornici de a face „educație”, ne întrebăm când e cel mai prielnic să discutăm anumite aspecte cu copiii noștri, nu-i așa? Din păcate, o conversație plină de tact nu e suficientă. Trebuie să ținem cont și de dezvoltarea cognitivă a copiilor, pe care nu o putem grăbi, oricât am vrea.

Domnul Borțun ne amintește de etapele dezvoltării copiilor conform psihologului Jean Piaget. Urmărind emisiunea vei afla la ce vârstă se formează judecata morală și despre rolul recompenselor și al pedepselor până atunci.

De la blugi rupți la cravată

Schimbând puțin perspectiva, domnul profesor universitar indică scopul părinților de adolescenți. Să le susțină acestora tranziție cât mai lină dinspre copilărie spre viața de adult.

Conform filosofului Soren Kierkegaard, ar fi vorba de trecerea de la etapa estetică, spre etapa etică. Dacă în prima etapă copilul tinde să facă doar ce îi place, cu timpul va ajunge să facă ceea ce trebuie. Doar așa va reuși în viața profesională și, de asemenea, va deveni un părinte responsabil.

Micile răutăți sau bullyingul, o problema reală în școli

În orice caz, până să se definitiveze educația copilului tău, este foarte posibil ca acesta să se întâlnească cu răutatea neșlefuită manifestată prin bullying, fie ca victimă, complice sau chiar abuzator.

Care e legătura dintre urechile prințului Charles și o atitudine prea rezervată în viața de adult? Cum procedăm când ne confruntăm cu cazuri de bullying tocmai la școală, locul în care ar trebui să devenim mai buni? Dumitru Borțun propune deschiderea unei „anchete” – mai multe detalii vei găsi în emisiune

Este morala o îngrădire a libertății?

În cele din urmă, deși am văzut că moralitatea ne poate feri de a provoca suferință altora sau chiar nouă înșine, unii dintre noi tot ar putea să se plângă de faptul că fiind morali, renunțăm de bună voie la libertate. Nimic mai fals – să ne gândim doar la pușcăriași.

Totuși, să nu uităm de sfatul lui Andrei Pleșu și să ne cultivăm talentul moral. Adică să știm cât ne adaptăm și cedăm fără însa a ne pierde pe noi.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe sau scrie-ne în comentarii cum crezi că am putea sprijini fiecare dezvoltarea moralității în rândul tinerilor!

ULTIMELE ARTICOLE

Descoperă poveștile care ...

Emisiunea „Spune-mi CUM!”...

Alături de tine – o...

Te-ai simțit vreodată cop...

„Sunt femeie și ast...

Luni, 7 octombrie, în cad...

Rugăciunea care i-a salva...

Dimineața zilei de 9 apri...