Tabita Micu nu a stat pe gânduri atunci când a înțeles ce are de făcut chiar dacă acest lucru însemna să renunțe la perspective foarte atrăgătoare din punct de vedere profesional și la confortul traiului european pentru sărăcia Africii.
Crescută într-un mediu în care ascultarea de Dumnezeu era conduita de bază, Tabita era implicată în viața bisericii lucrând pentru ca mulți oameni să cunoască pe Dumnezeul adevărat, doritor să ofere mântuirea.
Pe vremea când termina studiile la școala postliceală sanitară, Tabita a întâlnit un grup de tineri misionari care, împărtășindu-și experiențele, a determinat-o să se întrebe cu seriozitate care este voia lui Dumnezeu cu privire la viața ei. Nu că n-ar fi avut planuri. Fie la spitalul din localitate, fie în Germania sau Anglia, ar fi avut cu siguranță ocazia de a lucra pe bani frumoși.
După trei luni de rugăciune, Tabitei i-a fost clar: va pleca în misiune în afara țării. S-a pregătit într-o școală misionară timp de doi ani și a plecat în Madagascar. Nu a stat la tocmeală cu Dumnezeu. Ce a înțeles, a acceptat.
Atitudinea de ascultare a Tabitei am asemănat-o cu cea a lui Avraam atunci când a fost chemat să iasă din Ur – simbolul civilizației vremii lui, și să plece pe un drum necunoscut. Viața de nomad alături de Dumnezeul său a fost mai de preț pentru Avraam decât siguranța și confortul orașului.
Viața unui misionar în Madagascar nu seamănă deloc cu experiența unui turist. Tabita a trebuit să învețe malgașa pentru a se înțelege cu băștinașii, să accepte că timpul are altă valoare acolo și că nu banii sunt cei care aduc fericirea ci relațiile strânse de familie și de prietenie.
Malgașii sunt săraci, educația – mai mult lipsă (nu este obligatorie), sănătatea nu este o prioritate nici pentru locuitori, nici pentru stat iar perspectivele lor sunt foarte înguste.
Misiunea Tabitei s-a concretizat repejor odată ce a înțeles provocările vieții malgașilor. Pentru a duce vestea bună a mântuirii unor suflete care au multe nevoi neîmplinite, e nevoie de multă sudoare.
A început cu a le oferi speranță în ceea ce privește sănătatea. Pentru un malgaș de rând, serviciile medicale nu reprezintă o opțiune – sunt prea scumpe. Așa a luat naștere clinica FANANTENANA care înseamnă „speranță”. Aici malgașii pot primi ajutor medical în schimbul unei sume modice pe care oricine și-o poate permite.
https://www.facebook.com/messenger_photo?fbid=1080189032454725&message_id=mid.%24cAAAADMAtxb990i_Zl13oOp9LdVrp
Tabita susține tinerii care vor să studieze. Educația de asemenea e scumpă pentru malgași și foarte puțini au șansa de a-și schimba condiția de om sărac ce trăiește de pe o zi pe alta.
Mulți dintre malgași nu-și administrează cu înțelepciune puținele resurse pe care le au. Odată identificată nevoia, misionarul le oferă simple recomandări financiare doritorilor, știind că o mică strategie poate face o mare diferență.
Și nu în ultimul rând, misionarul este printre oameni pentru a le oferi speranța unei vieți net superioare în Hristos. Școlile biblice pentru copii și participarea la serviciile bisericii sunt metodele de lucru ale Tabitei.
Malgașii au o viață spirituală bogată, sărbătorile lor animiste sunt foarte apreciate și reprezintă un liant puternic pentru familia lărgită. De aceea orice individ care ar dori să adopte un alt tip de închinare nu este văzut cu ochi buni. Unitatea familiei are prioritate și deseori se poate observa cum noul credincios încearcă să împace și capra, și varza, participând atât la serviciile creștine cât și la cele păgâne. Și asta se lasă cu lupte spirituale la propriu – posedări demonice.
Câmpul misionar este foarte mare și bogat în provocări și, deși este prietenoasă și susținută de familie, Tabita se simte de multe ori singură. Gândurile noastre de bine, mesajele noastre de încurajare o pot susține în această lucrare măreață. Misionarul are nevoie de rugăciunea mea și a ta! Eu zic că nu-i prea mare efortul.
Claudiu și Sarah Abutnăriți
O familie tânără și frumoasă care a înțeles că adevărata viața începe atunci când te investești în slujirea semenilor.
Trăiesc bine în Paris, au doi copilași minunați, au diplome, bani și perspective profesionale atrăgătoare. Ce-și pot dori mai mult de la viață?
Inimile lor tânjeau după ceva ce nu puteau explica foarte bine. Și s-au rugat. Se spune că atunci când te rogi pentru ploaie, înțelept ar fi să te pregătești pentru furtună. Cam așa a fost pentru ei.
Au descoperit o formă de misiune care i-a provocat să iasă din zona de confort. Și au început călătoria cea mai satisfăcătoare din câte au făcut până acum.
Ce fac mai exact? Ori de câte ori pot, (de 2-3 ori pe săptămână chiar), conduc vreo trei ore dus-întors pentru a ajunge la metroul care le servește drept amvon și vorbesc călătorilor despre Mântuitorul. Viziunea lor este, conform cuvântului biblic, că în urma auzirii vine credința. Și, mai devreme sau mai târziu, cei care aud vor putea lua o decizie.
Maxim 5 minute au la dispoziție! În aceste minute prețioase, echipele de misionari sunt 100% implicate în oferirea mesajului. Unul vorbește, alții se roagă și împart broșuri cu mesaj creștin. În 5 minute se seamănă o sămânță care va aduce rod. Cândva.
Eu i-am cunoscut atunci când Sarah a apărut pe rețelele de socializare (nu a fost intenția ei!) oferind mesajul creștin într-un metrou din Paris în timp ce bebelușul ei de 4 luni dormea liniștit în port bebe. Era timpul potrivit probabil ca acest tip de lucrare să fie făcut cunoscut! Un coleg de lucrare a decis să mediatizeze tânără mămică ce a ales să ofere speranță oamenilor în detrimentul confortului personal.
Pentru Sarah și Claudiu, fiecare nouă ocazie de lucrare reprezintă o nouă provocare. Copiii mici nu prea țin cont de nevoia de odihnă a părinților și nu odată li s-a întâmplat ca atunci când decideau ca dimineața să plece în lucrare, noaptea să le fie mai mult albă. Dar ei aleg să facă ceea ce-și propun în ciuda oboselii și mărturisesc că nu mai simt oboseala ci dimpotrivă: energie și bucurie nemăsurată. Dacă aceasta nu e credință, atunci ce e?
Ce-i motivează?
Claudiu știe că Mântuitorul va mărturisi înaintea Tatălui pe cei ce-L mărturisesc înaintea oamenilor iar Sarah nu vrea să meargă Acasă la Tatăl cu mâinile goale.
Trăim vremuri interesante… Postmodernismul devine o rampă de lansare către două direcții: fie Îl ridiculizezi pe Dumnezeu trăind o viață de huzur dar fără nici o direcție, fie Îl iei în serios și viața capătă sens. Cu toții am gustat amărăciunea satisfacției trecătoare. Parcă nimic nu mai satură… Muncim, alergăm, cumpărăm, adunăm, cheltuim, ne distrăm. Dar goliciunea sufletească se încăpățânează să ne sâcâie. Să fie totul deșertăciune? Așa zicea înțeleptul Solomon cândva. Dacă da, ce-i de făcut?
Din multele mărturii adunate, observ că doar atunci când ne investim eforturile spre binele semenilor, căpătăm semnificație. Și dacă Sarah și Claudiu alături de doi copii mici pot să ofere speranță, pe tine, creștine, ce te reține? Te vei duce oare cu mâinile goale la Tatăl sau vei lua cu tine milioane de suflete?
Aici poți urmări emisiunea în care Tabita și familia Abutnăriți și-au povestit experiența misionară.
