“Mai bine prevenim boala, decât să o tratăm!” Află de la Emanoil Cosma – naturopat și de la Aurelia Dumitru – inginer chimist, creator concept holistic de sănătate și frumusețe care sunt modurile prin care putem aborda holistic prevenția, menținerea, dar și recuperarea sănătății.
Îngrijirea sănătății este știința sau practica dirijată pentru diagnosticul, tratamentul și prevenția bolilor. Sănătatea ar trebui să fie esențială pentru noi, însă, mai tot timpul, este plasată pe ultimul loc în topul aspectelor importante din viața noastră.
Emanoil Cosma– naturopat, împreună cu Aurelia Dumitru– inginer chimist, creator concept holistic de sănătate și frumusețe, au fost invitați în platoul emisiunii “Alături de tine”, prezentată de Alina Ilioi-Mureșan, pentru a ne mărturisii cum este necesar să avem grijă de sănătatea noastră, astfel încât să nu fim nevoiți să tratăm bolile, ci să le prevenim.
Cum putem să prevenim bolile?
“În primul rând, este mult mai costisitor să tratăm Când apare o boală, dăm banii pe analize și medicamente, dar dacă încercăm să prevenim, tot ce trebuie să facem este să respectăm cele 10 legi ale sănătății!”, spune Emanoil Cosma.
Din punct de vedere holistic, Aurelia Dumitru declară:”Trebuie să acordăm atenție aceste prevenții! De ce? Pentru că un simptom pe care organismul ni-l dă este, de fapt, punctul de la care noi trebuie să pornim.
De ce mă doare? De ce am pățit acest lucru? Să ne gândim la cauză! Adesea, oamenii iau un analgezic, sau un antiinflamator și mai ales, dacă ne și trece, nici nu ne mai interesează cauza”
Ce este malabsorbția?
După cum bine știm, suntem ceea ce mâncăm. Sistemul digestiv este esențial pentru o viață sănătoasă, deoarece, mai departe, el sustrage toate substanțele din alimente și le elimină în corp.
Conform naturopatului, malabsorbția este definită de sistemul digestiv: ”Dacă avem un intestin bine pus la punct, lucrurile se vor normaliza.
Combinarea alimentelor este foarte importantă. Digestia defectuoasă duce la deficit de nutrienți, sistemul imunitar scăzut duce la apariția problemelor de sănătate.
Așadar, sistemul digestiv este cel mai important în prevenirea bolilor”
Cât de importante sunt suplimentele alimentare?
“Este foarte important să fim atenți la ceea ce consumăm zilnic. Dietele pe care noi le considerăm sănătoase, s-ar putea să înrăutățească sănătatea.
De la un sistem imunitar scăzut pornesc toate problemele. Este necesar pentru un stil de viață sănătos, să abordăm o alimentație personalizată, în așa fel încât să îi oferim corpului nutrienții de care are nevoie.
Am trecut printr-o astfel de experiență cu fiul meu care nu se îngrășa și nu arăta corespunzător, până când a ținut o astfel de dietă, ulterior reglându-se totul”, adaugă Aurelia Dumitru.
Prin urmare, suplimentele alimentare, fără o nutriție echilibrată, nu fac minuni.
Inginerul chimist recomandă suplimentele lipozomale, care “varsă” în celule deficitul de care corpul are nevoie.
Acestea trebuie să fie de bună calitate. Acestea ajung în celule, fără a fi distruse în sistemul digestiv, sunt mult mai rapide și mai eficiente pentru un organism cu deficit de nutrienți.