Agresivitatea este o formă de manifestare neplăcută, care ascunde multă durere! De ce suntem agresivi? Persoanele din jurul nostru sunt vinovate pentru sentimentul nostru de agresivitate? Cum ne putem controla? Aflăm de la Ovidiu Yang, coach și terapeut, invitat în platoul A7TV, pentru a răspunde tuturor întrebărilor!
Sentimentul de agresivitate apare în momentul în care cuvintele nu mai pot fi rostite. În viața cotidiană, mereu se ivesc provocări, importantă este capacitatea noastră de a reacționa și de a avea puterea să le depășim.
Ovidiu Yang, coach și terapeut, a fost prezent în emisiunea „Alături de tine”, prezentată de Alina Ilioi-Mureșan, la rubrica “Cu degetul pe rană”, pentru a explica de câte feluri este agresivitatea și care sunt semnele unui comportament agresiv.
Ce este agresivitatea?
“Agresivitatea este o trăsătură cu caracter distructiv. Este un mod de comportament care afectează și dăunează celui din jurul tău. Comportamentul proeminent agresiv este atât de agresivitate fizică, verbal, cât și subtil comportamentală. Cele mai periculoase sunt cele care nu se văd”, spune terapeutul.
Agresivitatea este indusă din copilărie, când copilul absoarbe toate comportamentele oamenilor din jur.
“Mediul în care ne aflăm ne induce anumite comportamente, din acest motiv avem tendința să fim agresivi chiar și când nu ne dorim, comportamente care, poate par naturale și firești. Agresivitatea este un atribut pe care îl avem cu toții, diferența o face modul în care controlăm acest comportament!”, avertizează Ovidiu Yang.
Cum se manifestă agresivitatea?
“Aici se împart oamenii în două categorii: persoanele care sunt agresivi-impulsivi, care reacționează la nervi pentru că au fost „provocați”, iar a doua categorie sunt cei care își plănuiesc agresivitatea”, spune coach-ul.
Indiferent de forma în care se manifestă, agresivitatea este periculoasă atât pentru agresor, cât și pentru persoanele din jur.
E foarte important ca, în momentul în care conștientizăm că avem un astfel de comportament, să aflăm cauza. Mereu să existe întrebările: ”Mie ce mi-a lipsit? De ce mă port așa?”
Cum catalogăm o persoană ca fiind agresivă?
“În momentul în care se repetă. Putem spune despre un om că a fost agresiv într-un anumit moment, asta nu înseamnă că este mereu așa. Mai este un aspect foarte important. Persoanele agresive sunt, în general, cele care provoacă disputa dintre el și alt individ. O putem interpreta ca pe o toxicitate” , răspunde Ovidiu Yang.
În viața de zi cu zi suntem tentați să fim agresivi, dar mereu trebuie să acționăm cu tact. Deseori, agresivitatea o întoarcem și asupra propriei persoane.
Pentru a combate comportamentul agresiv, important este să găsim și să eliminăm cauza. Fără cauze, nu există efecte!