-
Comunicarea ca transmitere de mesaje
În urma studiului făcut asupra subiectului comunicării există mai multe orientări teoretice. Unii considera comunicarea o transmitere de mesaje, prin modul în care emițătorii și receptorii codifică și decodifică mesajele. Aici comunicarea este interpretată ca fiind procesul în care o persoană influențează comportamentul altei persoane. Unii pun accentual pe semnificația mesajelor, nu pe transmiterea lor. (Neamțu, 2016, p. 228)
Un model cunoscut este cel formulat de W. Weawer (teoritecian al comunicării) și C. Shamon (inginer și matematician, 1949) care cuprinde emițătorul (sursa), receptorul (destinatarul), mesajul (canalul) și codarea, respective decodarea. (Mattelart, Mattelart, 2001)
În 1448 Nobert Wiener a introdus ideea de feedback (conexiune inversă, retroacțiune care modifică și determină activitatea de codificare și transmitere a emițătorului.
De-a lungul timpului comunicarea a fost studiată din perspectiva umanistă, pragmatică și economică.(Neamțu, 2016, p. 228-229)
-
Comunicare prin abordarea umanistă
În procesul de comunicare, abordarea umanistă, A. Maslow, G. Allport și C. Rogers pune accentul pe importanta deschiderii spre interlocutor, pe asumarea responsabilității, pe propriile sentimente și gânduri și pe înțelegerea acestor reacții ca stimuli din exterior, pe importanța atitudinii și a comunicării pozitive în raport cu sine și cu ceilalți. (Neamțu, 2016, p. 228-229)
Iar în abordarea pragmatică P. Watzlawick și D. Jackson, pun accentul pe atingerea scopurilor comunicării, pe capacitatea de expresivitate că abilitate de a comunica eficient, pe capacitatea de a acorda atenție și feedback și capacitatea de a oferi încredere interlocutorului. (Watzlawick, Jackson, Beavin 1967)
Deoarece teoriile comunicării sunt diversificate, pentru a înțelege și a interpreta comunicarea, teoria trebuie să țină seama de factorii sociali care realizează schimbul de informații și datele contextuale.
Studii în procesul comunicării au început încă dinaintea erei noastre, contribuind la dezvoltarea comunicării între oameni. Primele elemente din teoria comunicării au fost introduse în secolul V i.e.n. de Corax și Siracuza, în cartea „Arta retoricii”. În viață academică greacă, studiul comunicării a fost introdus de către Platon și studenții săi, printre care a fost și Aristotel. (S. Iovanuț, 2001, p. 6)
