Cum arată sistemul de sănătate în Africa? Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Africa este sistemul sanitar subdezvoltat, fapt care duce speranța de viață la sub 60 de ani. Sistemul sanitar African se bazează în cea mai mare parte pe metodele străvechi, folosite în triburi, care însă nu dau randament și se dovedesc inutile în fața unor viruși precum Ebola sau HIV.
Ce spune ONU despre situația sanitară din Africa și la nivel mondial?
Jumătate din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispun de produse de igienă de bază, expunând aproape patru miliarde de persoane unui risc crescut de infecţie, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP.
Aceste centre sanitare nu dispun de apă, săpun sau gel hidroalcoolic în încăperile în care pacienţii primesc îngrijiri medicale sau la toalete, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF.
Raportul precizează că unităţile sanitare din Africa subsahariană au rămas în urmă, doar 37% dintre ele dispunând de instalaţii pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun în toalete.
Cum arată sistemul de sănătate în Africa?
În emisiunea ”Matinal A7” cu Iosif și Beni Graur, invitatul Andrei Răileanu, misionar în Africa, răspunde la această întrebare:
”Aș putea să zic că ar fi această șansă. Un spital aproape de noi ar fi la 7 km, deci nu e foarte departe. Dar dacă mergi acolo, condițiile arată ca după al Doilea Război Mondial. Vreau să spun că stau câte 20-30 de oameni într-o cameră. Paturile sunt vai de capul lor. Vii mai bolnav de acolo decât atunci când te duci. Pentru că unul se vaietă, unul strigă, altul iese. Deci este foarte mare gălăgie. Nu ai liniște. Spitalul nu oferă mâncare.”