Acasă Editoriale Actualitate Cu ce s-a ale...

Cu ce s-a ales Simona Halep după câștigarea turneului de la Praga

Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul de la Praga (WTA), dotat cu premii totale de 202.250 dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.

Halep (28 ani), principala favorită a turneului, s-a impus într-o oră şi 33 de minute în faţa belgiencei (24 ani, 23 WTA), cap de serie numărul trei la Praga, potrivit Agerpres.

Pentru Halep acesta este titlul cu numărul 21 din carieră şi al doilea consecutiv, românca reuşind să câştige şi ultimul turneu la care participase, înaintea pandemiei de coronavirus, la Dubai, în februarie.

Mertens a început mai bine meciul şi a câştigat primele două ghemuri, dar Halep a revenit şi a luat primul set cu 6-2, după o serie formidabilă de şase ghemuri.

Foarte disputate au fost ghemurile şase şi şapte, în care românca a salvat patru mingi de break, respectiv a câştigat contra serviciului la a şasea minge de break.

Setul al doilea a fost mult mai echilibrat, cu multe răsturnări de scor. Halep a început cu break, dar Mertens a făcut 2-1.

Au urmat trei ghemuri la rând ale constănţencei (4-2), dar belgianca a revenit din nou şi a egalat, 4-4, iar apoi a preluat conducerea cu 5-4.

Halep a egalat şi a reuşit apoi un nou break, încheind conturile cu 7-5.

Halep a avut un as în acest meci şi a făcut 4 duble greşeli, în timp ce Mertens a comis 6 duble greşeli.

Simona Halep are acum 4-1 în meciurile directe cu Mertens, pe care a mai învins-o în 2018 în turul al doilea la Madrid, cu 6-0, 6-3, în acelaşi an la Roland Garros, în optimi, cu 6-2, 6-1, şi anul acesta la Australian Open, în optimi, cu 6-4, 6-4. Singurul succes al belgiencei a venit în 2019, în finală la Doha, cu 3-6, 6-4, 6-3.

Până în finală la Praga, Halep le-a învins pe slovena Polona Hercog, cu 6-1, 1-6, 7-6 (3), în primul tur, pe cehoaica Barbora Krejcikova, cu 3-6, 7-5, 6-2, în optimi, pe poloneza Magdalena Frech, cu 6-2, 6-0, în sferturi, şi pe conaţionala sa Irina Begu, cu 7-6 (2), 6-3, în semifinale.

Halep a câştigat un cec de 25.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce Mertens a primit 14.000 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Simona Halep are 21 de titluri cucerite în carieră şi a cincea ca număr de trofee dintre jucătoarele active, după Serena Williams (73), Venus Williams (49), Kim Clijsters (41), Petra Kvitova (27), devansând-o pe Victoria Azarenka (20).

Halep a cucerit primele sale titluri

  • în 2013 (6), la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia,
  • în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti,
  • în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells,
  • au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal,
  • în 2017 a câştigat doar la Madrid,
  • în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal,
  • în 2019 a câştigat la Wimbledon, iar
  • în 2020 la Dubai şi Praga.

Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.

SourceDigi24

ULTIMELE ARTICOLE

Cum să abordezi clienții ...

Perioada sărbătorilor e...

Rolul familiei în planul ...

Familia ocupă un loc cent...

Istoria Zilei Recunoștinț...

Ziua Recunoștinței (Thank...

Povestea cutremurătoare a...

La doar 14 ani, Mihai fum...