Creșterile salariale nu țin pasul cu efectele produse de gaura bugetară. Cum arată radiografia economică a momentului? Cu un deficit bugetar mare, crize sociale și un guvern pasat de la drepta la stânga, România mai poate spera la eticheta de „trigru al Europei”? Ce e de făcut pentru a se ajunge la patriotismul economic la care visează viitorul premier? Ce înseamnă transparentizarea bugetară și de ce a ajuns țara noastră la fundul sacului și la limita speranței pentru o viață mai bună?
Situația crizei din România
Guvernul Ciucă s-a confruntat într-un an și jumătate cu numeroase crize, ultima fiind greva generală din educație, dar pe care le-a gestionat. Însă, în continuare, rămân mari reforme care bat pasul pe loc: pensiile speciale, pensiile publice sau legea salarizării.
Cabinetul condus de Nicolae Ciucă a reușit să găsească soluții punctuale pentru criza energetică, deși mereu a dat impresia că improvizează, dată fiind frecvența schimbărilor în domeniul energiei (o serie de OUG-uri). O a doua problemă a fost gestionarea efectelor războiului declanșat de Rusia în Ucraina, o situație până la urmă ținută sub control, mai ales pe partea de refugiați, care au fost bine primiți, cazați și cărora li s-a asigurat hrana. De asemenea, România a fost țara prin care au trecut cele mai multe cereale, în tranzit către state terțe UE. Însă unele camioane nu doar au tranzitat, ci și au dat pe piață cereale la preț mai mic. Ceea ce a dus la revolta fermierilor români, o problemă încă în curs de rezolvare.
Guvernul a trecut cu bine pandemia de COVID-19, deși au fost discuții aprinse pe tema obligativității certificatului de vaccinare la locul de muncă, mai ales în primele patru-cinci luni de mandat. Pentru cei afectați de criza economică, Executivul a venit cu mai multe măsuri sociale, de la vouchere date la două luni până la alte ajutoare punctuale pentru pensionari (inclusiv carduri speciale pentru plata facturilor la energie).
Creșterile salariale nu țin pasul cu efectele produse de gaura bugetară
În emisiunea ”La Zi” cu Flori Stoian, invitatul Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, vorbește despre situația economică din România:
”La 5 luni, deficitul României, din sursele mele, este la 2,33% din PIB. Este uriaș. Este peste cât era anul trecut în aceeași perioadă. Dacă ne uităm cum a evoluat în primele 5 luni și facem o extrapolare simplă, adică ne uităm la cum evoluează cheltuielile, ajungem cu o gaură nu de 20 de miliarde cum spunea domnul Câciu. Ajungem cu 37 de miliarde. Aproape încă 40 de miliarde de lei gaură. Asta înseamnă erodarea puterii de cumpărare pentru fiecare român. Asta înseamnă inflație. Înseamnă scumpiri. Înseamnă că atunci când pensionarii, profesorii, oricine în țara aceasta se bucură degeaba de creșterile salariale cu 10-15%. Degeaba.”