
Cornel vede dezvoltarea personală ca proces continuu. Nu există timp în care să nu citească ceva. Chiar acum este captivat de o istorie a literaturii române, el însuși fiind autor a 7 cărți. Dar departe de a fi scorțos, prețuiește emoția și autenticitatea, pe care dorește să le transmită atât telespectatorilor, prin emisiunile sale, cât și studenților cărora le predă. Nu îi plac prețiozitatea, excesul de neologisme și frazele întortocheate, nici oamenii instabili care „azi te glorifică, mâine te crucifică”.
Alături de ziua în care și-a refăcut viața, alt moment extrem de semnificativ pentru el este începutul a7tv. Consideră că oamenii s-au săturat să privească la TV încleștări politice, în care 6-7 invitați se bat pentru dreptul la cuvânt. Gazda de la „Știrea cea bună” nu dă lumii, chipurile, „ce vrea să vadă” – kitch. Televiziunea, dincolo de divertisment, are funcția educativă de a susține valori. O emisiune de calitate e ca un training de dezvoltare personală în care publicul află lucruri esențiale pentru el. Ca redactor-șef al a7tv, provocarea lui Cornel este să asigure performanța emisiunilor, deci și a echipei de realizatori: „Stabilim reguli de discurs, apoi când sunt corecturi de făcut, nu o luăm în nume personal – trebuie doar să ne pregătim mai bine pentru data viitoare.”
Despre creștinii din postmodernitate, realizatorul emisiunii „Din cărțile lumii” consideră că au uitat să fie relevanți. Pentru a-și promova filosofia, nu se mai pot baza azi pe ce a funcționat acum 50 de ani. Au nevoie de înțelepciune, tact, stil, pentru o nouă abordare, într-o formă frumoasă.
Din 19 august urmariți emisiunile prezentate de Cornel Dărvășan: Știrea cea Bună și Din carțile lumii, într-o formă proaspată și actuală, pe www.a7tv.ro și paginile de Facebook și YouTube.