Acasă Editoriale Actualitate Coreea de Nor...

Coreea de Nord amenință Coreea de Sud cu arme nucleare

În 2021, după 70 de ani de conflict între regimul din Nord și cel din Sud al Coreei, cele 2 țări au declarat, în principiu, pace. La nici un an de la acel moment, însă, voci importante din Coreea de Nord amenință cu arme nucleare Coreea de Sud, în cazul în care aceștia vor „opta pentru confruntare militară”.

Conflictul între cele două puteri a fost reaprins în momentul în care ministrul Apărării de la Seul a declarat că țara sa este capabilă să țină piept celor din Nord.

 

„În cazul în care Coreea de Sud optează pentru confruntarea militară cu noi, forța noastră de luptă nucleară va trebui să-şi îndeplinească, în mod inevitabil, datoria”, a declarat Kim Yo Jong, potrivit unui comunicat publicat de KCNA.

 

Kim Yo Jong, înalt oficial al Partidului Muncitoresc Coreean aflat la putere, a precizat că Coreea de Nord nu va lovi niciodată prima.

„Dar dacă Coreea de Sud, din orice motiv (…) optează pentru o astfel de acțiune militară ca ‘lovitură preventivă’ promovată de (ministrul Apărării Suh Wook), situaţia se va schimba”, a spus Kim Yo Jong, sora dictatorului din Coreea de Nord, în comunicat.

„În acest caz, Coreea de Sud însăşi va deveni o ţintă”, a adăugat ea.

Suh, ministrul Apărării din Sud a declarat public, vineri, că forţele armate ale Seulului au capacitatea de a ataca „precis și rapid” punctul de lansare a rachetelor Phenianului, precum și posturile de comandă, imediat ce există semne clare ale unui atac asupra Coreei de Sud.

Phenianul a alarmat, recent, ţările vecine, prin testarea unei noi rachete balistice intercontinentale cu capacitate nucleară (ICBM).

Rezoluţiile ONU interzic acestei țări izolate să testeze orice tip de rachete capabile să transporte un focos nuclear, transmite Agerpres.

SourceAgerpres

ULTIMELE ARTICOLE