Home Emisiuni Spune-mi CUM! „Concubinul meu a fost spulberat”

„Concubinul meu a fost spulberat”

0
„Concubinul meu a fost spulberat”
„Concubinul meu a fost spulberat”

Viața îți poate oferi clipe de bucurie și speranță, dar uneori, într-o fracțiune de secundă, totul se poate destrăma. Petruța Nae, o femeie care a trăit pe propria piele tragedia pierderii partenerului ei de viață, își spune povestea cu lacrimi în ochi, dar cu speranța că oamenii vor învăța din această experiență sfâșietoare.

O poveste tragică

Era o zi obișnuită. Concubinul ei, un bărbat pe care îl descrie ca pe „un înger trimis de Dumnezeu” pentru copiii ei, se întorcea de la muncă. Tocmai își primise salariul și urma să meargă împreună la cumpărături. Ultimul lor apel telefonic înainte de tragedie, a fost unul banal: „Hai să închidem, mi-a înghețat mâna și sunt obosit, vorbim acasă.” Niciunul dintre ei nu avea de unde să știe că acele cuvinte vor ajunge să îi răsune Petruței luni de zile în suflet. Pe drumul de întoarcere, bărbatul a coborât din autobuz și a traversat strada pe o trecere de pietoni. Pe banda 1, un șofer i-a acordat prioritate. Însă, pe banda 2, un bătrânel,  a apăsat pe accelerație în loc să frâneze… Mașina, care rula cu o viteză de 80 km/h, l-a lovit în plin, aruncându-l 30 de metri de pe trecerea de pietoni. Impactul a fost atât de violent încât vehiculul s-a oprit într-un stâlp de curent. Petruța a primit vestea cumplită mai târziu, de la cumnata ei. „Am pregătit copiii să mergem la spital. Pe drum, am trecut pe lângă locul accidentului și am văzut o cheie. Am scos cheia din buzunarul meu să văd dacă este aceeași și era identică. Atunci am realizat că acolo se întâmplase totul. Era baltă de sânge… A fost groaznic.” Ajunsă la spital, l-a găsit pe cel care îi era sprijin și iubire într-o stare cumplită. „Nu l-am mai recunoscut. Era plin de sânge, umflat, cusut.” Pentru Petruța, acele momente au fost de nesuportat, dar avea speranța că bărbatul ei va lupta. Și a făcut-o – timp de șase luni, a îndurat dureri, operații, terapie intensivă, recuperare. Dar corpul lui a cedat, în cele din urmă, din cauza unei hemoragii craniene și a septicemiei care s-a instalat de la o simplă escară.

Nimic nu va mai fi la fel

Această tragedie nu a lăsat urme doar pe sufletul Petruței. Familia ei nu va mai fi niciodată întreagă. El nu era doar un concubin, ci și tatăl copiilor ei, inclusiv al băiețelului pe care îl avea dintr-o relație anterioară. „M-a cunoscut când aveam un copil mic și a decis să devină tăticul lui bun. Era omul cu care mă vedeam îmbătrânind. Aveam planuri să facem nunta, să ne construim un viitor împreună. Dumnezeu mi-l dăduse ca pe un înger, dar un șofer i-a tăiat aripile.” Durerea ei este de nedescris, dar povestea ei este spusă cu un scop – să tragă un semnal de alarmă. „Vreau ca oamenii să învețe că astăzi ești, dar mâine s-ar putea să nu mai fii.” Trecerea de pietoni, acel loc care ar trebui să fie simbolul siguranței, s-a transformat într-un mormânt al visurilor ei. Pentru Petruța, amintirea bărbatului care i-a adus lumină în viață va rămâne mereu vie, dar pierderea lui este o rană pe care timpul nu o va vindeca.
Întreaga poveste poate fi urmărită pe link-ul de mai jos: