Concertul umanitar „PRINTRE OAMENI” va fi susținut Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 19.00 la Aula Magna a Facultății de Drept, Universitatea București. Concertul este organizat de A7TV, Universul Juridic, Facultatea de Drept a Universității București în parteneriat cu Maurer Imobiliare, pentru sprijinirea copiilor din familii defavorizate, din programul Fundației Alinare.
Fundația Alinare este un ONG care se ocupă cu sprijinirea a 25-30 familii defavorizate din mediul urban și rural, ce cuprind între 70-80 copii. Acest ONG organizează activități care vizează atât ajutorul material, cât și sprijinul în educație și socio-moral de care au atâta nevoie. Cu această ocazie se vor prezenta 4 familii care vor fi ajutate în urma strângerii fondurilor.
Fundația Alinare își desfășoară activitatea pe baza motto-ului: „Nu putem schimba cursul istoriei lumii, dar putem ajuta la schimbarea cursului istoriei unei vieți; schimbând o viață, vom ajuta la schimbarea lumii”.
Dacă doriți să contribuiți la sprijinirea celor 4 familii, o puteți face prin donații în conturile:
RO37RZBR0000060006156705 Raiffeissen Bank suc. Crângasi – pentru donații în RONRO68RZBR0000060007073379 Raiffeissen Bank suc. Crângasi – pentru donații înEUR
Poveștile celor 4 familii le puteți urmări începând de marți, 10 decembrie pe site-ul nostru: www.a7tv.ro și https://www.facebook.com/a7tv.ro/
Evenimentul va cuprinde muzică și cuvinte de suflet, susținute de următorii invitați:
Fang Shuang – baritonul Fang Shuang s-a remarcat datorită succesului de la “Românii au talent”. S-a născut în oraşul Qingdao din China și de 13 ani s-a stabilit în România. În 2006 a început studiile la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia canto şi artele spectacolului muzical. S-a căsătorit cu o româncă, iar recent a devenit tată. În prezent este solist principal al Operei Comice pentru copii și actor la Teatrul Metropolis.
Alin si Florina Jivan – Alin, fost component al lotului olimpic de gimnastică, medaliat mondial și european, antrenor la Steaua, a ales să fie creștin și să cânte muzică de laudă la adresa lui Dumnezeu alături de soția sa, Florina. Se remarcă și prin faptul că își compun propriile piese de muzică creștină, atât muzică, cât și versuri. Împreună au un băiat și o fetiță și se bucură de familia minunată pe care Dumnezeu le-a dat-o.
Amalia Decean – s-a remarcat în 2003 la concursul “Star Factory” și a devenit solist de muzică ușoară, însă după moartea fratelui ei a decis să își dedice talentul muzical în totalitate lui Dumnezeu. A lansat 5 albume muzicale până în prezent și se bucură că felul ei de a-L slăvi pe Dumnezeu are un impact deosebit prin vocea și melodiile ei. Trăiește în Cluj-Napoca alături de familia ei compusă din o fetiță, un băiețel și un soț minunat.
Grupul Noblesse – s-a format în anul 2009 și cuprinde trei soliste: Lorena Zeiler – Soprano, Evelina Bévis – Mezzosoprano, Ramona Dărvășan – Alto. De-alungul celor 10 ani de activitate, au lansat 4 albume muzicale și au susținut numeroase concerte atât în țară, dar și internațional. “Dorim să transmitem noblețea caracterului divin în inimile fiecărui ascultător al muzicii pe care noi o interpretăm și dorim, de asemenea, ca și pe noi, ca grup, și persoană individuală să ne caracterizeze noblețea în deplinătatea însemnătății sale (bunătate, modestie, credincioșie, moralitate, eleganță și simplitate)”.