Acasă Editoriale Actualitate Concert umani...

Concert umanitar de colinde – PRINTRE OAMENI – Și tu poți să ajuți! (III)

O altă zi, o altă locație, o nouă familie care are nevoie de ajutor.
Astăzi vă prezentăm familia Petre. Ca să ajungem acasă la această familie, am intrat pe un drum lăturalnic, plin de noroaie și deteriorat.

În schimb, am găsit niște oameni muncitori și curați. Familia are 8 copii, din care doar 4 copii minori mai stau cu mama. Laura, mama copiilor este pensionată gradul II (poliartrită reumatoidă).

Au făcut un împrumut ca să repare acoperișul pentru că le intra apă în casă, dar și să renoveze în interior. Mama este un fel de „răsfățată” a casei în jurul căreia se învârt toți și pe care o adoră toată lumea.
Când colega noastră i-a întrebat pe copii ce înseamnă pentru ei mama, absolut toți au început să plângă și au spus că mama, pentru ei, este totul.

Îi sunt recunoscători mamei pentru că le-a dat viață și pentru că, deși a născut 8 copii, nu a renunțat la niciunul și, din puținul ei, a reușit să îi facă oameni. De altfel, deși au crescut nu vor să plece de lângă mama lor. Laura a primit de la mama ei un teren care cuprinde o anexă, o cameră și un hol. În anexă stă fata cea mare cu copiii ei, iar în cameră stau părinții și 5 frați, dintre care unul este căsătorit și are un bebeluș de o luna. Unul din frați locuiește în altă parte, în aceeași zonă.
Fata cea mare a fost căsătorită, are 2 copii și este însărcinată cu al treilea, dar soțul a părăsit-o. Băiatul major și tatăl lucrează ca zilieri, iar ceilalți merg la școală.

În urmă cu o lună, mama s-a lovit la picior, a căzut și, dacă până atunci mai mergea la magazin sau să își ia nepoții de la școală, acum numai poate nici măcar să gătească.
Ar vrea o casă doar a lor și sunt dispuși să o construiască singuri, de la 0, dar au nevoie de un teren. Au făcut formalități la primărie, dar nu au primit, încă, niciun răspuns. Sunt foarte rușinoși, calzi și au acea timiditate a omului care nu vrea să spună sau să facă ceva care să supere. Sunt oameni care cred că Dumnezeu este alături de ei, iar sărbătorile le petrec împreună cântând colinde.
Familia are nevoie de un dulap pentru haine, o canapea, lemne de foc, produse de igienă, detergent, alimente și hăinuțe.
Dacă doriți să ajutați și puteți să contribuiți la sprijinirea familiei Petre, o puteți face prin donații în conturile Fundației Alinare:
RO37RZBR0000060006156705 Raiffeissen Bank suc. Crângasi – pentru donații în RON
RO68RZBR0000060007073379 Raiffeissen Bank suc. Crângasi – pentru donații în EUR
Concertul umanitar „PRINTRE OAMENI” va fi susținut Sâmbătă, 14 decembrie 2019, ora 19.00 la Aula Magna a Facultății de Drept, Universitatea București. Concertul este organizat de A7TV, Universul Juridic, Facultatea de Drept a Universității București în parteneriat cu Maurer Imobiliare, pentru sprijinirea copiilor din familii defavorizate, din programul Fundației Alinare.

ULTIMELE ARTICOLE