Comunicarea vindecă. Comunicarea gândurilor, a sentimentelor, a succeselor şi a neîmplinirilor. Iată singura soluţie de supravieţuire pe pământ a oamenilor şi a colectivităţilor. Istoria arată că au supravieţuit doar acele popoare şi acele culturi care au găsit căile de comunicare şi de impunere a valorilor. Nu acelea care, să zicem, au profitat de condiţii climaterice favorabile, de bogăţii, au avut scopuri nobile, au avut dreptate într-o situaţie dată etc.
Ce reprezintă comunicarea?
A comunica înseamnă a supravieţui şi a învăţa şi pe alţii să supravieţuiască. Comunicarea este primul semnal dat de viaţă. E strigătul copilului abia născut, dovada dată celor din jur că trăieşte. Este şoapta adolescentului că el trăieşte şi că a luat act şi de trăirea specială, anume, a unei alte persoane. Este mormăitul nesigur al bătrânului care nu este pregătit pentru dispariţie. Comunicarea este aerul pe care îl respirăm de dimineaţa până seara. Pentru unii, cei care ştiu că bufniţa simbolizează vederea prin întuneric, este şi aerul pe care îl respiră de seara până dimineaţa. Citind o carte sau scriind o carte. Care poate fi doar cartea propriei lor vieţi. Viață pe care nu o acceptă îngropată.
Reţinem însă definiţia cercetătorilor de la Universitatea din Amsterdam: „în concepţia noastră, pentru ca transferul de informaţie să devină un proces de comunicare, emitentul trebuie să aibă intenţia de a provoca receptorului un efect oarecare. Prin urmare, comunicarea devine un proces prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul unui canal. Scopul este de a produce asupra receptorului anumite efecte.”
In acest caz, dacă fără interlocutor comunicarea nu are rost, rămâne să vedem care este scopul ei, de ce anume comunicăm, cu sau rară efort, respectând ori nu anumite reguli.
Articol scris de Daniel Duță
