Comunicarea interpersonală în sondaje

Comunicarea interpersonală în sondaje. Atunci când se fac sondări pentru descoperirea unor detalii, este util să ştim ce tipuri de întrebări vor apărea:

Ce (nu de ce) este întrebarea fundamentală pentru colectarea de date. După ce pui întrebarea care începe cu „ce”, continuă cu: Cum? Răspunsul la această întrebare te duce la dinamica unui anumit lucru, adică îţi arată felul în care s-a întâmplat acel lucru.

Pentru ce? Răspunsul la această întrebare se referă la motive, scop sau funcţie. Ea nu este identică cu de ce, deşi la prima vedere ar părea să fie. De ce implică toate problemele diferitelor etape ale cauzalităţii, care atât de des duc la speculaţii şi nemulţumiri. Pentru ce are un înţeles mai îngust şi se concentrează numai asupra intenţiei.

Cât de des? Prin această întrebare, consilierul încearcă să afle dacă o anumită întâmplare este o practică obişnuită sau doar un incident izolat. El pune această întrebare când încearcă să descopere tipare comportamentale.

Când? Răspunsul la această întrebare poate revela relaţiile dintre fenomene. Una dintre întrebările care trebui pusă consiliaţilor este: „Ce te-a determinat să vii la consiliere acum?” De multe ori răspunsul la această întrebare va dezvălui un factor important care a precipitat lucrurile. El poate să dezvăluie faptul că omul a ajuns la un punct de disperare, ca o culminare a multor evenimente.

Autocompătimirea este autodistructivă.

Tipurile de consiliere care se conturează sunt:

• consilierea personală,
• de cuplu şi de familie; (consilierea premaritală)
• consilierea vocaţională sau educaţională;
• consilierea organizaţională şi de grup.

Cu timpul diversificarea problematicii psihosociale generează noi aplicaţii, din ce în ce mai specializate şi cu formări din ce în ce mai complexe. Apar astfel:

• consilierea marginalilor şi excluderii sociale, consilierea integratoare şi de suport a copiilor străzii şi persoanelor adulte fără adăpost.
• consilierea persoanelor afectate de SIDA şi a familiilor lor.
• consilierea personalului care asistă persoanele aflate în iminenţa morţii – medici, asistenţi sociali, psihoterapeuţi, thanatoterapeuţi şi consilieri spirituali (gradul de suprasolicitare al cadrelor medicale şi sociale care lucrează cu bolnavi neoplazici, leucemici, corona-virus, infectaţi cu HIV este recunoscut ca psihopatogen şi depresor şi în consecinţă aceşti profesionişti necesită ei înşişi asistenţă de suport psihologic);
• consilierea toxicodependenţilor şi a familiilor lor
• consilierea persoanelor abuzate fizic şi sexual (copii şi adulţi);
• consilierea familiilor şi copiilor adoptaţi şi în plasament;
• consilierea copiilor instituţionalizaţi, a mamelor sociale şi a personalului din instituţiile de ocrotire;
• consilierea vârstnicilor instituţionalizaţi şi neinstituţionalizaţi (gerontoconsilierea);
• consilierea victimelor violenţei domestice şi a familiei dezorganizate;
• consilierea psihosexuală şi contraceptivă;
• consilierea cuplului şi familiei cu disfuncţii de relaţie şi comunicare;
• consilierea parental-filială – „Şcoala părinţilor”;
• consilierea premaritală;
• consilierea pre şi postnatală (puerperală);
• consilierea părinţilor adolescenţi;
• consilierea victimelor traficului de carne vie;
• consilierea imigranţilor;
• consilierea minoritarilor;
• consilierea persoanelor cu nevoi speciale şi a familiilor lor;
• consilierea managerială şi terapia organizaţională;
• consilierea pastorală şi spirituală.

Menţionăm ca în ultimii ani s-au făcut în România eforturi de revigorare şi dezvoltare a consilierii în domeniul şcolar şi al orientării profesionale şi cel puţin câteva cărţi sunt de referinţă în acest sens.

Articol scris de lector universitar doctor Daniel Duță