Comunicarea cu adolescentul poate fi dificilă de multe ori, având în vedere constanta aparentă încăpățânare a acestuia. Totodată și dorința sa de a-și extinde cercul de prieteni și de a elimina pe cât de mult cu putință orice implicare a părintelui în viața sa. Să nu uităm că această perioadă poate fi cea mai dificilă din viața copilului nostru. Experții psihologia.ro ne ajută să îmbunătățim comunicarea cu aceștia.
Câteva reguli simple pentru comunicarea eficientă cu adolescentul:
- primul reflex al multor părinți este să reacționeze impulsiv și să se enerveze în fața adolescentului care îl sfidează. Această modalitate de a reacționa antrenează agravarea situației. Prin urmare, a interveni cu calm :,,Înțeleg că nu ești de acord, dar asta este regula” sau ,,Știu că te supără, dar îmi mențin hotărârea pentru că…”
- părinții pot folosi expresii fără încărcătură emoțională, utilizând cuvinte bine cântărite. Doar așa îi pot ajuta pe adolescenți să primească un mesaj clar și concis, care să nu provoace confuzie sau să intre în categoria manipulării emoționale;
- dacă pe un părinte îl deranjează ce a făcut copilul, este important să evite amenințările exagerate, criticile în mod repetat sau mai grav, bătaia. Toate acestea au rolul de a-l umili pe adolescent, de a-i afecta stima de sine, rupând legăturile de respect cu părintele.
Greșeala făcută, pe jumătate iertată
- indiferent de greșeala făcută sau de obrăznicia spusă, părintele e bine să nu uite că acel lucru nu îl caracterizează pe copil în totalitate. Ci doar spune ceva despre comportamentul lui, într-un anumit moment sau perioadă a vieții lui. Orice caracterizare negativă îi va rămâne copilului în minte. Dacă este repetată, la un moment dat va căpăta valoarea unei profeții. E mult mai înțelept să spunem: ,,Ai putea să vii să-ți strângi lucrurile din cameră, te rog?”. Sau ,,Nu ieși nicăieri până nu faci ordine!”.
- la fel de important este ca părintele să i se prezinte copilului ca un model de partener în comunicare. Adică să dea dovadă el însuși de ceea ce așteaptă de la copilul lui. Să fie el însuși receptiv la mesajele primite;
- nu există nicio îndoială că tehnologia ne-a schimbat modul de comunicare cu adolescenții. Dar părinții nu pot doar restricționa sau interzice accesul adolescenților în mediul online. Ei pot discuta despre rețelele de socializare, jocurile video, timpul petrecut în fața ecranului, conținutul vizionat, prezentându-le pe un ton calm, avantajele și dezavantajele;