Administrația Națională de Meteorologie informează că, până pe 28 decembrie, țara va fi acoperita de precipitații moderate cantitativ, polei și vor fi intensificări ale vântului.
În intervalul menționat temporar vor fi precipitații moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori și lapoviță, iar în celelalte regiuni mai ales ploi.
Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) și luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crișana și nord-vestul Transilvaniei.
Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada.
Pana pe data de 26 decembrie va fi în vigoare un cod galben de ploi și ninsori în Banat, Crișana, iar pe arii restrânse în Transilvania și nord-vestul Olteniei va ploua însemnat cantitativ.
În zona Carpaților Orientali și în nord-vestul Moldovei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantitățile de precipitații vor depăși 25…40 l/mp.
În același interval va fi valabil și un cod portocaliu de ploi abundente în Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali unde vor fi precipitații abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și pe arii restrânse 70 l/mp.
Departamentul pentru situații de urgență a emis cod rosu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice Bistra si județul Caraș-Severin ca urmare a ploilor abundente si a topirii zăpezii.