Criza economică din România se resimte, din ce în ce mai tare, mai ales în rândurile celor care au veniturile mici. Propunerea României în acest sens este creșterea pensiilor pentru a putea oferi o gură de aer celor cu venituri mici.
Marcel Ciolacu, a declarat marți că mai multe decizii vor fi luate la nivelul coaliției.
„România nu este singulară în tot ceea ce se întâmplă acum în lume, şi mai ales în UE.
Am văzut că şi în Germania s-au mărit pensiile, nu a fost atât de mare discuţia.
Este normal să se mărească pensiile, pentru că nu putem lăsa pe cei cu veniturile mici şi pe pensionari, şi repet, nu este o pomană, este un drept al dânşilor, să ducă în spinare toată această perioadă complicată nu numai pentru România.
Ieri am fost în Republica Moldova, unde inflaţia este de aproape 30%, deci lucrurile sunt şi mai complicate”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Sunt ferm convins că vă vom anunţa după ce vom lua această decizie în coaliţie.
Ştim foarte bine că suntem la al treilea pachet economico-social luat în mai puţin de şase luni de zile.
Am văzut şi efectele acestor pachete atât sociale, cât şi economice, am avut cea mai mare creştere pe primul trimestru din UE.
Înseamnă că deciziile luate în coaliţie şi apoi în Guvern şi în Parlament au efectul scontat. Nu sunt suficiente, categoric”, a apreciat liderul PSD.
„E o normalitate ca în interiorul coaliţiei să avem opinii diferite (…) Îmi menţin părerea, cel puţin la taxa de solidaritate, că ar fi oportună.
Nu ştiu dacă vom decide în coaliţie să o introducem (…)
Nu am inventat-o eu, Marcel Ciolacu, sau echipele PSD, dimpotrivă, noi am încercat să vedem cum o putem uniformiza legislativ (…) Există şi în Germania”, a menţionat acesta.