joi, februarie 22, 2024
Acasă Editoriale Actualitate Cine este Tammy Duckworth, veteranul de război care ar putea ajunge vicepreședintele...

Cine este Tammy Duckworth, veteranul de război care ar putea ajunge vicepreședintele SUA

Tammy Duckworth, senatoarea americană, veteran de război este unul dintre posibilii coechipieri ai lui Joe Biden în vederea formării cuplului președinte – vicepreședinte pentru candidatura la Casa Albă.

Tammy Duckworth este veteran de război, decorată cu distincția Purple Heart după ce și-a pierdut picioarele în Irak, se arată într-un portret realizat de BBC, care arată ce atuuri ar avea senatoarea democrată în cazul unei candidaturi.

Tammy Duckworth are origini asiatice, s-a născut la Bangkok.

Ea a atras recent atenția asupra ei, după ce a declarat la CNN că este deschisă la ideea mutării statuilor care îi reprezintă pe părinții fondatori ai Americii, care au fost în același timp și proprietari de sclavi.

Tucker Carlson, realizator Fox News, i-a pus la îndoială patriotismul, iar replica ei nu a întârziat:

„Nu ar vrea Tucker Carlson să meargă o milă cu picioarele mele și să-mi spună dup-aia dacă iubesc sau nu America?”.

Ea a intrat astfel în atenția publicului, care a început să se intereseze de trecutul ei politic și militar.

Tammy Duckworth a fost doborâtă cu elicopterul în Irak, unde și-a pierdut ambele picioare.

Ea a primit distincția Purple Heart, acordată militarilor care sunt răniți sau uciși în misiune.

Mulți democrați sunt de părere că trecutul ei militar, tenacitatea cu care face opoziție conservatorilor și originile ei asiatice ar putea reprezenta puncte forte pentru candidatura lui Joe Biden.

Cu Tammy Duckworth pe post de vicepreședinte-candidat, ar atrage voturile veteranilor, ale asiaticilor și ale femeilor.

Pentru democrați, alegerea vicepreședintelui este importantă, având în vedere vârsta înaintată a lui Joe Biden, 77 de ani.

La finalul unui eventual mandat, el va avea 82 de ani și nici suporterii săi cei mai înfocați nu-l văd candidând pentru un al doilea mandat.

Asta presupune că vicepreședintele său ar putea deveni candidat al democraților pentru Casa Albă.

Tammy Duckworth are 52 de ani și este cunoscută pentru munca ei în problemele veteranilor, în politici de sănătate și de securitate națională.

A luptat în Irak, dar spune că a fost o greșeală.

„E o lecție grea. Sper că națiunea va fi mai sceptică cu motivele de a pleca la război”, spune ea.

Tammy Duckworth s-a înrolat în armată la fel ca tatăl ei, care a fost veteran în Vietnam.

La un moment dat, ea spunea că nu se vede candidând la președinție, însă este o susținătoare înfocată a lui Joe Biden.

Tammy Duckworth nu este singurul nume de posibil vicepreședinte pentru Joe Biden.

Pe lista scurtă se mai află senatorul de culoare Kamala Harris, fostul consilier pe probleme de securitate națională Susan Rice, guvernatorul statului Michigan Gretchen Whitmer, senatorii Elizabeth Warren, Tammy Baldwin, Kyrsten Sinema.

SourceDigi24

ULTIMELE ARTICOLE

Evită relațiile toxice

O relație de cuplu toxică este una în care există un model de comportament dăunător, abuziv sau manipulativ între parteneri. Aceasta poate include abuz...

Tehnici de îngrijire corectă a părului

Părul sănătos și strălucitor este un aspect important al cărții noastre de vizită și necesită o îngrijire adecvată pentru a rămâne în formă optimă. Mai...

Cum poți recunoaște AVC-ul? Primele semne!

Un accident vascular cerebral (AVC) poate fi o afecțiune gravă și este important să poți recunoaște semnele timpurii pentru a solicita imediat ajutor medical...

Valentine’s Day – o zi a iubirii, nu altă zi a violenței

Măsurând sintagmele populare spuse la nervi sau apăsat, bizare sau ciudate le includem în bagajul nostru verbal și comportamental: ,,Iubirea naște violență”? ,,Eu te-am...