Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei. Acesta ar avea proprietăți care ajută creierul să se relaxeze și să se calmeze, invitând la o odihnă binemeritată. Totodată nu este medicamentul împotriva acesteia, dar poate fi un aliat serios în prevenția sau la începutul ei. Aceasta ar putea fi și o alternativă naturală în anxietate.
Experții Doc.ro susțin că o ceașcă de ceai de sunătoarea stimulează starea de spirit. Cercetătorii bănuiesc că ingredientele din plantă (hipericina și hiperforina) pot crește nivelul anumitor substanțe chimice ale creierului, cum ar fi serotonina.
Ce este sunătoarea?
Sunătoarea este una dintre cele mai populare plante medicinale și, implicit, una dintre cele mai studiate. Istoria o menționează încă de acum 2000 de ani, iar medicii au recomandat-o de-a lungul timpului pentru diferite afecțiuni, cap de listă fiind cele ale sistemului nervos și ale sistemului digestiv. În ziua de astăzi, este recomandată persoanelor sănătoase, care trec prin perioade de stres, suferă de insomnie, de tulburare a dispoziției, însă nu la nivel patologic, situații dramatice și tragice, pentru ameliorarea stării de bine.
Cum este ceaiul de sunătoare?
Ceaiul de sunătoare are un gust amărui, o aromă specifică, este bogat în colină, hipericină, uleiuri volatile, acid valerianic, flavonoide și taninuri. Toate aceste substanțe îi conferă efecte antiseptice, antiinflamatorii, decongestionante, dezinfectante, astringente, antidiareice și cicatrizante. Este, așadar, o plantă „bună la toate”.
Ceaiul de sunătoare tratează insomniile
Datorită acțiunii asupra sistemului nervos, sunătoarea reduce stresul acumulat și crește secreția de melatonină, hormonul care ne transmite senzația de somn și care ne ajută să dormim adânc, timp de câteva ore. Prin urmare, ceaiul de sunătoare este un remediu de ajutor în insomnie.
[…] post Ceaiul de sunătoare ar putea fi inamicul depresiei appeared first on A7TV – Televiziune cu […]