Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.
Curtea a constatat că, întrucât actul de revocare este neconstituțional, acesta încetează să mai producă efecte juridice.
Prin urmare, în temeiul art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră caracterul general obligatoriu și efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale, Curtea menționează că, de la data publicării deciziei sale în Monitorul Oficial al României, doamna Renate Weber își reia calitatea de Avocat al Poporului, urmând a-și exercita mandatul constituțional pentru care a fost numită prin Hotărârea Parlamentului României nr.18/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.524 din 26 iunie 2019, precizează www.ccr.ro
Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, a anticipat, în emisiunea ”La zi” cu Flori Stoian, că Renate Weber își va relua funcția, după decizia CCR.
”Din punctul meu de vedere, cu detașarea pe care o am, dar și experiențele pe care le am, cred că revocarea este neconstituțională și judecătorii vor spune ce se întâmplă cu efectele pe care le-a produs hotărârea parlamentului de revocare a avocatului. Și dacă hotărârea de revocare este neconstituțională, se înlătură și efectele, eliminarea dânsei din calitatea de avocat al poporului. Pentru că, altcumva degeaba spui că este neconstituțional și vine altcineva care ocupă un loc vacantat pe nedrept. Parlamentul a amânat dezbaterea pentru numirea noului avocat al poporului, până când curtea se va pronunța. Ceea ce înseamnă că Parlamentul va ține cont de decizia CCR.”, a afirmat Tudorel Toader.