Cazul este neobișnuit în Finlanda, deoarece, de ani de zile, această țară se află printre primele locuri în clasamentul mondial al libertății presei publicat anual de Reporteri fără frontiere.
Dar a coborât pe poziția a cincea în acest an, în parte din cauza viitorului proces, a explicat filiala finlandeză a asociației jurnaliștilor.
Raportul de investigație din 2017 al Helsingin Sanomat, intitulat „Cel mai secret loc din Finlanda”, a dezvăluit locația aproximativă și sarcinile unei unități de informații a forțelor de apărare, într-un moment în care Parlamentul dezbătea dacă să își extindă puterile de monitorizare a datelor private în rețelele digitale.
Potrivit procurorului, articolul conținea informații dăunătoare a căror publicare era contrară legii.
Redactorul-șef al Helsingin Sanomat, Kaius Niemi, împotriva căruia acuzațiile în legătură cu acest caz au fost retrase anterior din lipsă de probe, a declarat că jurnaliștii nu au încălcat legea.
„Putem demonstra pentru fiecare frază publicată că informația putea fi găsită pe internet sau în cărți înainte de publicarea articolului nostru. Informațiile publice nu pot fi clasificate”, a declarat el pentru Reuters.
Hanne Aho, președinta Uniunii Jurnaliștilor din Finlanda, a spus că acest caz este primul de acest fel:
„Este complet excepțional ca jurnaliștii finlandezi să fie acuzați de înaltă trădare”.
Aho a spus că este problematic faptul că majoritatea procedurilor legale din acest caz au avut loc cu ușile închise și a cerut instanței să își publice motivarea pentru a se vedea pe ce motive ar putea fi restricționată libertatea de exprimare dacă jurnaliștii ar fi găsiți vinovați.
„Amenințarea unei pedepse cu închisoarea poate duce la autocenzură”, a spus ea.